Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a efectuat, în perioada 16-18 noiembrie, o vizită în Republica Franceză, la invitația șefului Forțelor Armate Franceze, generalul Thierry Burkhard, informează MApN.
Oficialii au discutat despre progresul înregistrat pentru atingerea capacității operaționale a brigăzii franceze dislocate în țara noastră, respectiv despre proiectele de cooperare militară în plan aliat, european și bilateral.
Generalul Daniel Petrescu a mulțumit omologului său pentru determinarea aliaților francezi în asigurarea apărării colective. „Preluarea rolului de națiune-gazdă de către Franța pentru Grupul de Luptă al NATO, dispunerea în România a unor capabilități franceze aeriene și antiaeriene, contribuția cu personal francez în comandamentele multinaționale din țara noastră, participarea la exerciții și misiuni comune sunt exemple vizibile a ceea ce au făcut împreună militarii celor două state, în ultimii ani. Colaborarea lor se reflectă în consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare”, a declarat șeful Statului Major al Apărării.
Un moment important al agendei generalului Daniel Petrescu în Franța a fost participarea la ceremonia de comemorare a eroilor din cimitirul militar românesc din localitatea Soultzmatt. Alături de camarazi francezi și reprezentanți ai autorităților civile locale, șeful Apărării a depus coroane de flori la monumentul închinat prizonierilor români deținuți de militarii germani în Alsacia, în timpul Primului Război Mondial.
După cum este cunoscut, la 11 noiembrie în Poiana Rethondes din pădurea Compiègne din nordul Parisului, 1918 s-a semnat armistițiul care a pus capăt luptelor din timpul Primului Război Mondial.
În Alsacia și Lorena acest eveniment are o semnificaţie deosebită date fiind luptele sângeroase care s-au purtat și au făcut zeci de mii de victime în ambele tabere aflate în conflict.
Majoritatea eroilor români din cei 2.344 decedați în lagărele germane în anii 1917-1918 sunt înhumaţi în Necropola Naţionala din Dieuze, departamentul Moselle (943 militari), şi în Cimitirul Militar Român de lângă Soultzmatt în Alsacia de Sud (678 militari).
Cimitirul Militar Român din Soultzmatt este singura necropolă din Franța, consacrată exclusiv militarilor români. Pentru a-i onora, Municipalitatea Soultzmatt a donat, în 1919, un teren pentru amenajarea cimitirului, chiar în locul în care s-a aflat lagărul german. La 9 aprilie 1924, regele Ferdinand și regina Maria au inaugurat cimitirul, unde regina a mers în fiecare an în pelerinaj până în anul 1939. În anul dictaturii comuniste, Cimitirul Militar Român din Soultzmatt a devenit un loc de pelerinaj al exilaților români.
Programul șefului Apărării a inclus și vizita la Regimentul 152 Infanterie din orașul Colmar, unde a avut loc festivitatea de acordare a „Ordinului Național al Legiunii de Onoare în grad de comandor”, conferit generalului Daniel Petrescu de președintele Franței, în semn de recunoaștere a acțiunilor derulate în beneficiul securității comune ale celor două țări. Distincția i-a fost înmânată de generalul Thierry Burkhard.