Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunță deschiderea procesului de selecție a asociațiilor, fundațiilor și a altor organizații nonguvernamentale în vederea derulării Programului de acordare de burse elevilor etnici români înscriși în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă din Ucraina.
Bursele se acordă elevilor etnici români cu domiciliul în Ucraina, care studiază în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă, din sistemul de învățământ preuniversitar din Ucraina, înscriși în anul școlar 2019-2020, în condițiile Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și HG nr.974/2020 privind suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020 pentru acordarea de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni de burse de studiu elevilor etnici români înscrişi în clasa I, a II-a și a III-a în anul şcolar 2019-2020, care studiază în şcolile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă din Ucraina.
În cadrul Programului vor fi acordate burse pentru elevii etnici români înscriși în clasa I, a II-a și clasa a III-a în anul școlar 2019-2020, cuantumul bursei fiind de 1.000 de lei/elev.
Sunt eligibile pentru a participa la procesul de selecție toate asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale care aparțin etnicilor români din Ucraina și au ca obiect de activitate păstrarea, afirmarea și/sau promovarea identității culturale, lingvistice, religioase, etnice a românilor de pretutindeni, cu sediul în regiunile din Ucraina.
Asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale trebuie să fie înregistrate atât din punct de vedere legal, cât și fiscal în Ucraina și să demonstreze că au capacitatea de a desfășura în bune condiții procesul de selecție al beneficiarilor de burse.
Selecția asociațiilor, fundațiilor sau organizațiilor nonguvernamentale se va face de către o comisie organizată la nivelul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale selectate vor avea obligația de a încheia un contract cu Secretariatul General al Guvernului-Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (SGG-DRP), în condițiile Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Termenul pentru transmiterea documentelor este 22 septembrie 2020.
Dosarul de participare la selecție va conține următoarele documente:
- Cerere de participare la selecție (Cerere de participare);
- Statutul asociației, fundației sau organizației din care trebuie să rezulte că aparțin etnicilor români din Ucraina, că au ca obiect de activitate păstrarea, promovarea identității lingvistice și culturale și că au sediul (principal sau secundar) în regiuni din Ucraina în care trăiesc comunități de români – copie, certificată conform cu originalul și traducere în limba română certificată de reprezentantul legal;
- Dovada înregistrării din punct de vedere legal și fiscal în Ucraina- copie, certificată conform cu originalul și traducere în limba română certificată de reprezentantul legal;
- Actul de identitate al reprezentantului legal – copie certificată conform cu originalul;
- Actul de identitate al persoanei desemnate ca responsabilă a proiectul de burse – copie certificată conform cu originalul;
- CV-urile reprezentantului legal și al persoanei desemnate ca responsabilă;
- Declarația privind apartenența la identitatea culturală română a reprezentantului legal și a coordonatorului (Declaratie apartenenta identitate culturala romana);
- Declarația privind protecția datelor cu caracter personal a reprezentantului legal și a coordonatorului (Declaratie protectie date caracter personal);
- Extrasul de cont al asociației, fundației sau organizației- copie, certificată conform cu originalul și traducere în limba română certificată de reprezentantul legal.
Toate documentele emise în limba ucraineană trebuie să fie însoțite de traducere în limba română, certificată de reprezentantul legal.
Toate documentele vor fi trimise inițial în format electronic, la adresa burse@dprp.gov.ro, conform calendarului stabilit și publicat.
În cazul în care, în urma evaluării, dosarul este aprobat, vor fi transmise toate documentele în original sau cu mențiunea ”conform cu originalul”, în vederea semnării contractului cu SGG-DRP având ca obiect identificarea elevilor etnici români înscriși în clasa I, a II-a și a III-a în anul școlar 2019-2020, care studiază într-o școala cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română din Ucraina, beneficiari ai burselor, constituirea dosarului beneficiarului și transmiterea documentelor.
Documentele vor fi transmise la adresa: str. Muzeul Zambaccian nr.17, sector 1, cod poştal 011871, Bucureşti, România.