Site icon TIMP ROMÂNESC

Seminar dedicat revizuirii metodologiei procesului de analiză coordonată a apărării la nivelul UE (CARD)

 

În zilele de 19 și 20 martie 2019, la Palatul Parlamentului din București s-a desfășurat seminarul dedicat revizuirii metodologiei procesului de analiză coordonată a apărării la nivelul Uniunii Europene ”Coordinated annual review on defence” – CARD.

Activitatea, organizată de Statul Major al Apărării, prin Direcția planificare strategică, a reunit experți din statele membre ale Uniunii Europene, reprezentanți ai Agenției Europene de Apărare (EDA) și ai Statului Major al UE (EUMS), precum și membri ai Comitetului Militar al UE (EUMC).

Prezent la deschiderea lucrărilor, generalul-maior Vasile Toader, locțiitorul pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării, a subliniat importanța acordată atelierului. ”CARD are potențialul de a oferi o imagine reală a dezvoltării capabilităților UE și de a analiza, în perspectivă, soluțiile inovative în domeniul cooperării multinaționale. Acest seminar este un forum destinat discuțiilor deschise, schimbului de experiență, îndrumării pentru ajustarea metodologiei CARD, astfel încât să putem încheia primul ciclu complet în toamna anului 2019. Rolul statelor membre este crucial și, având în vedere limitările de personal, este necesar ca procesul să fie simplu și eficient, să evite duplicarea acțiunilor similare conduse de NATO”.

”Președinția României la Consiliului UE a continuat abordarea pozitivă a Președinției Austriace la Consiliului UE și a organizat, împreună cu Agenţia Europeană de Apărare (EDA), un atelier de lucru pentru realizarea primului ciclu complet al metodologiei CARD. Coerenţa acestor iniţiative – revizuirea priorităţilor UE de dezvoltare a capabilităților, proiectelor CARD şi PESCO sunt cheia realizării unei imagini coerente a capabilități de apărare europene. CARD oferă statelor membre participante instrumente pentru a spori cooperarea între planurile de apărare națională, dintr-o perspectivă europeană, şi angajarea sistematică în apărarea comună. Primul ciclu CARD complet dezvoltat va începe în septembrie 2019, pe baza metodologiei care va fi stabilită în luna iunie și va viza finalizarea primului raport al Agenţiei Europene de Apărare până în toamna anului 2020”, a precizat directorul Departamentului capabilități, armament și tehnologie din cadrul Agenției Europene de Apărare, Martin Konertz, în cuvântul de deschidere a atelierului.

Seminarul se înscrie în seria activităților care contribuie la îndeplinirea priorităților asumate de către România pe durata mandatului la Președinția Consiliului UE.

Printre temele de interes pe care țara noastră le are în vedere, pe parcursul celor șase luni de mandat, se numără Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC), în cadrul căreia se vor urmări consolidarea inițiativelor privind dezvoltarea capabilităților de apărare ale UE, promovarea activă a dimensiunii practice a parteneriatului NATO-UE, valorificarea, în contextul dialogului transatlantic, a oportunităților de cooperare generate prin dezvoltare PSAC și creșterea rolului și a credibilității UE ca actor regional și global în probleme de securitate și apărare.

Exit mobile version