Site icon TIMP ROMÂNESC

Semnal: Iohannis nu e de acord cu restricții pentru nevaccinați și nici cu tombole

Președintele Klaus Iohannis consideră că este inacceptabil ca personalul medical să refuze să se vaccineze anti-COVID, în condițiile în care oamenii plătesc contribuții și merg la spital să se facă bine, nu să riște să mai contracteze și altă boală. ”E inacceptabil ca personalul medical să nu fie vaccinat. Oamenii se duc cu încredere la spital să se facă bine și, dacă de acolo ia virusul, omul ia opusul la ce s-a aștepat să primească. Este însă foarte complicat, că sunt oameni care din varii motive medicale nu pot fi vaccinați. Chestiunea trebuie discutată și la modul de răspundere a societății, răspunderea persoanei”, a spus Klaus Iohannis, într-o discuție cu jurnaliștii, după ce a făcut o plimbare cu barca pe Lacul Comana.

Șeful statului a continuat spunând că lucrurile oricum stau bine, și 90% dintre medici și asistente sunt deja vaccinați și că probleme ar mai fi la personalul auxiliar care intră în contact cu pacienții. ”Am făcut multe vizite și i-am întrebat. Adevărul e că în jur de 90% din personalul medical este vaccinat și cei care nu sunt vaccinați nu sunt medici sau asistente, ci personal auxiliar, care nu a înțeles foarte bine importanța acestor proceduri”, a susținut șeful statului, potrivit Spotmedia.ro.

Iohannis a fost întrebat și ce consideră despre măsurile propuse de USR-PLUS și susținute de UDMR, și anume ca unele restricții să se adreseze doar celor nevaccinați, iar pentru încurajarea vaccinării să fie date diverse beneficii. „Nu putem să îi constrângem pe oameni să facă anumite lucruri pe care nu vor să le facă pentru că nu le înțeleg. Așa este și cu vaccinarea. Trebuie să aprofundăm, să îmbunătățim campania de vaccinare. Pandemia nu s-a terminat, de asta, de fiecare dată când fac declarații, spun românilor să se vaccineze. Este foarte foarte important ca să prevenim un nou val, ca să prevenim răspândirea acestui virus. Însă interdicții neexplicate, în această etapă, după părerea mea, nu ne duc foarte departe și chiar dacă este posibil să se introducă anumite restricții pentru persoane nevaccinate în locurile neesențiale, restaurante, cinematografe și așa mai departe, asta nu rezolvă problema. Rezolvă doar probleme punctuale”, a spus Iohannis.

Președintele a precizat că problema se rezolvă prin vaccinarea în masă. „Nu putem să învingem pandemia prin discriminare. Noi putem să învingem pandemia prin vaccinare. Este destul de simplu de spus, este mai complicat de realizat, însă, repet: vaccinul este disponibil la liber de câteva luni de zile deja și oamenii trebuie să înțeleagă că noi am ajuns aici în faza în care avem puține cazuri și datorită vaccinării și, dacă vrem să rămână așa, atunci vor trebui mult mai mulți români să meargă să se vaccineze”, a subliniat președintele.

El consideră că deja statul asigură beneficiu material prin faptul că oferă gratuit vaccinul și toată infrastructura necesară campaniei. ”Dacă Guvernul vrea să vină cu campanii premium, de tip loterie sau ce își imaginează, și ele funcționeaza, e foarte bine. Dar să vedem la ce costuri, că deja vaccinul e gratuit, centrele sunt gratuite…”, a explicat președintele.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunțat că a înaintat Guvernului o serie de propuneri care să accelereze procesul de vaccinare antiCovid în România. Pe lângă vaccinarea oamenilor în ambulatorii sau acasă, de către medicul de familie, ministrul are în vedere acordarea de bonuri de masă pentru cei care aleg să se vaccineze şi tombolele pentru cei vaccinaţi. Foto: Administrația Prezidențială

 

Exit mobile version