Site icon TIMP ROMÂNESC

Semnarea Acordurilor de Asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană trebuie să aibă loc înainte de alegerile din 2014 din Republica Moldova

Semnarea Acordurilor de Asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană trebuie să aibă loc înainte de alegerile din 2014 din Republica Moldova, afirmă secretarul de stat în MAE, Bogdan Aurescu, potrivit Digi24. „Ceea ce aşteptăm la Vilnius este desigur parafarea integrală a acordului de asociere şi a celui de liber schimb”, ceea ce ar însemna concret, pentru Republica Moldova, deschiderea perspectivei foarte apropiate, cât mai curând, anul viitor, a semnării celor două acorduri, afirmă diplomatul.

Potrivit lui Bogdan Aurescu, chiar dacă documentul nu este oficial ratificat, unele prevederi pot intra în vigoare, provizoriu.

El explică exact ce înseamnă parafarea de la Vilnius pentru Republica Moldova: „Intrarea într-o logică de acquis comunitar, un impact deja foarte important în privinţa instituţiilor statului, raportul dintre stat şi cetăţean, valorile pe care trebuie să se construiască funcţionarea societăţii în general, prin raportarea la nişte valori europene concrete – aşa cum sunt ele impuse în aceste documente foarte importante”, e de părere diplomatul.

Potrivit diplomatului, din punct de vedere economic, documentele marchează „intrarea în această zonă de liber schimb între piaţa UE şi Republica Moldova.

Bogdan Aurescu afirmă că un atu al semării Acordurilor este liberalizarea vizelor, unde, potrivit lui, Chişinăul stă bine, iar cetăţeanul este primul care câştigă.

„Republica Moldova este cel mai avansat stat din Parteneriatul estic în ceea ce priveşte planul de acţiune pentru liberalizarea vizelor. Este singurul stat care a trecut la etapa a doua din plan şi este pe cale să o închidă, sperăm favorabil. Procesul decizional e unul complicat. E o măsură cu efect imediat asupra cetăţeanului de pe stradă”, arată Bogdan Aurescu.

Exit mobile version