Site icon TIMP ROMÂNESC

Senatorul Ionel Agrigoroaei a discutat cu reprezentanţi ai misiunilor diplomatice ale statelor în care trăiesc mari comunităţi de români

Senatorul Ionel Agrigoroaei i-a primit, pe 7 octombrie, într-o ceremonie oficială, la Senatul României, pe reprezentanţii misiunilor diplomatice ale statelor în care trăiesc mari comunităţi ale românilor din diaspora.

În data de 1 octombrie 2014, senatorul Ionel Agrigoroaei a fost desemnat de PP-DD să gestioneze problematica românilor din afara granițelor, fiind numit preşedinte-responsabil pentru Românii din Afara Graniţelor din partea formaíunii din care face parte.

În dialogul sau cu ambasadorii europeni, senatorul Agrigoroaei a explicat că este un adept convins al protejării românilor, oriunde ar trăi ei, în ţara sau în afara ei, interesul acestora fiind primordial în toate activităţile partidului.

Principalele linii de acţiune vor fi ale mandatului Preşedintelui Agrigoroaei vor fi: creşterea prestigiului românilor în plan european, derularea de activităţi de apărare a imaginii concetăţenilor noştrii, de promovare a rolului lor economic şi social în ţările de adopţie şi de combatere a extremismului şi xenofobiei îndreptate contra românilor ce muncesc cinstit în Europa.

Totodată senatorul Ionel Agrigoroaei îşi va continua activitatea sa în cadrul acţiunilor de integrare europeană a Rep. Moldova.

 

Exit mobile version