În perioada 28 noiembrie – 2 decembrie 2013 senatorul Viorel Badea, vicepreședintele Comisiei românilor de pretutindeni, a vizitat comunitățile de români din regiunile italiene Lazio și Toscana. Cu acest prilej, senatorul s-a întâlnit cu reprezentanți ai autorităților locale din orașele Guidonia, Latina și Prato și a participat la manifestările organizate cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni și a Zilei Naționale a României, în Civita Castellana și la Prato.
Astfel, vineri, 29 noiembrie 2013, senatorul Badea, impreuna cu o delegație formată din Cristian Benzar, Dorin Briciu, Radu Lupu, Ionel Nedelcu și Ștefania Cotoi, a avut o întrevedere cu Giovanni di Giorgi, primarul orașului Latina.
Sâmbătă, 30 noiembrie a.c., senatorul Badea a sărbătorit, împreună cu românii din provincia Viterbo, în Civita Castellana, Ziua Românilor de Pretutindeni, precum și Ziua Națională a României.
Duminică, 1 decembrie a.c., senatorul român a participat spectacolul organizat de CNCRI (Coordinamentul Naţional Cetăţenii Români în Italia) cu ocazia Zilei Naționale a Romaniei, la Teatrul ”Politeama” din Prato, prilej cu care a oferit o diploma de onoare și o medalie a Senatului României lui Roberto Cenni, primarul orașului Prato, pentru sprijinul acordat cetățenilor români rezidenți în orașul pe care îl guvernează.