Ȋn parohia ortodoxă română „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam, Țările de Jos, duminică, 2 iulie a.c., după săvârșirea Sfintei Liturghii de către Părintele paroh Protopop Dr. Ioan Dură și împărtășirea copiilor, a avut loc serbarea de sfârșit de an școlar 2022-2023 a elevilor școlii parohiale.
Ȋn contextul declarării în Patriarhia Română a anului 2023 drept Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, serbarea a fost dedicată rugăciunii și cântărilor psaltice prin care elevii școlii parohiale aduc cinstire Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului, îngerului ocrotitor și sfinților al căror nume îl poartă, și învață să prețuiască valorile ortodoxiei, iubirea, iertarea, grija pentru aproapele.
Cu gingășia și emoția specifice vârstei, copiii au rostit poeme de Mihai Eminescu, Radu Gyr, Maica Teodosia Laţcu, preot Marius Iordăchioaia, preot Sorin Croitoru, rugăciunile Tatăl nostru, Crezul, Mântuiește Doamne poporul tău, Cuvine-se cu adevărat, rugăciuni de Ioan Iacob Hozevitul, troparele Sfântului Apostol Andrei, respectiv al Sf. Grigorie Teologul, rugăciuni închinate îngerului ocrotitor, și au cântat Apărătoare Doamnă și Lumină lină pe versuri de Ioan Alexandru. Serbarea a inclus, de asemenea, și două scenete cu pilde, sugestiv intitulate „Dragostea de țară” și „Învățăm să prețuim”, precum și interpretarea la pian a unor piese muzicale.
Părintele Ioan a adresat felicitări copiilor, părinților și profesoarelor școlii parohiale, îndemnându-i să prețuiască și să păstreze vii credința creștină ortodoxă, dragostea pentru neam și țară, pentru limba română. Părintele Ioan a dăruit copiilor o cruciuliță, cartea „Buchet de rugăciuni” cuprinzând un scurt istoric al rugăciunilor rostite la serbare și un pliant cu activitatea școlii parohiale în anul școlar 2022-2023.
Serbarea școlară s-a încheiat cu o fotografie a elevilor și a profesoarelor alături de Părintele Ioan, lângă Troița din gradina parohială, și o recepție oferită tuturor celor prezenți.
Școala Parohială a fost înfiinţată în 2011, ca o continuare şi completare a şcolii de cateheză. Cursurile sunt oferite gratuit copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani, fiind structurate tematic pentru grupa mică, respectiv grupa mare. Copiii învaţă limba română şi primesc noţiuni de literatură, cultură, istorie, geografie a României, precum şi lecţii de cateheză. Elevii participă, prin grija doamnei preotese, la cântarea la strană sau se alătură părinților la cântarea în comun de la Sfânta Liturghie.