Site icon TIMP ROMÂNESC

Serbări de rămas bun la școlile din Micherechi şi Gyula – Ungaria

Pentru elevii români din clasele a VIII-a de la Şcolile Generale din Micherechi, 21 la număr, (16 iunie 2017) şi din Gyula, 20 la număr, (17 iunie 2017), clopoţelul a sunat pentru ultima dată în această etapă de învăţământ.

La ambele manifestări organizate în cinstea absolvenților a participat Consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni.

La serbarea de la Micherechi (Méhkerék), care a avut loc în curtea școlii, au participat printre alţii PS Siluan, episcopul Episcopiei Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Tiberiu Iuhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Margareta Tat, primarul Micherechiului şi viceprimarul Berthold Netea, Petrică Creţu, pastorul bisericii baptiste din Micherechi, Gheorghe Roxin și Ilie Puha, reprezentanți al comunităților penticostale din Micherechi, alţi invitaţi, cadrele didactice, elevii Şcolii Generale din Micherechi şi mulţi părinţi. Ca de fiecare dată, serbarea s-a încheiat cu înălţarea spre cer a unor baloane de către absolvenți.

Sâmbătă, 17 iunie 2017, în sala “Centrului Cultural Românesc “, din cadrul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, a avut loc festivitatea de absolvire a elevilor din clasa a VIII-a a Şcolii Generale de aici.

La acest eveniment au fost prezenţi PS Siluan, episcopul Episcopiei Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Tiberiu Iuhasz, preşedintele AȚRU, Maria Gurzău Czeglédi, directorul liceului, cadrele didactice de la şcoala generală şi liceu, elevii acestei instituţii de învăţământ, părinţii elevilor şi alţi invitaţi.

O delegație a Fundației ”Pax” din Timișoara, între care prof. univ. dr. Petru Ștefea, decan la Universitatea de Vest din Timișoara și prof. univ. Dr. Ioan Petroman, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Timișoara, au oferit elevilor din cele 12 clase ale școlii, care au avut rezultatele cele mai bune la învățătură și purtare, câte un premiu în valoare de 100 Euro.

Cele două serbări la care au asistat sute de persoane au cuprins câte un montaj literar-artistic prezentat bilingv de către absolvenți, precum și primirea simbolică a unor trăistuțe, din partea elevilor din clasele a VII-a de la cele două școli în care învață copii ai românilor din Ungaria.

Exit mobile version