Site icon TIMP ROMÂNESC

Serbia găzduieşte o expoziție de păpuși îmbrăcate în port popular românesc

O expoziție inedită s-a deschis la Casa de Cultură “Doina” din Uzdin, localitate cu populație majoritar românească, situată în partea de vest a Serbiei. “Este vorba despre o expoziție de păpuși, cu dimensiuni de până la 100 centimetri, îmbrăcate în port popular românesc. Costumele au fost realizate de mamele și bunicile noastre, după modelul celor încă aflate în lăzile de zestre, pe care acestea le-au purtat cu diferite ocazii”, a precizat directorul Marius Rămeanț, citat de Agerpres.ro Acesta a declarat că expoziția face parte din programul de protejare a valorilor culturale și spirituale ale minorității naționale românești din această țară.Potrivit acestuia, costumele celor 30 de păpuși, reprezintă portul popular pentru femei și bărbați din zona etnografică Uzdin și au modele diferite de cusături și țesătură.

“Modelele acestor costume naționale românești, cu oprege înguste egale, ornamentate cu vergi orizontale, oferă informații prețioase despre obiceiurile tradiționale din satul de altădată. Într-un fel se îmbrăcau românii primăvara, altfel iarna. Un anumit strai îl purtau la sărbători, altul în călătoriile din afara localității, la târg sau la înmormântări”, a explicat Rămeanț.

Directorul a menționat că modelele costumelor care au împodobit păpușile se află, în mărime naturală, în colecția Casei românești din Uzdin, originalele având o vechime de peste 130 de ani.

La eveniment au participat oameni de cultură din România și Serbia, aceștia primind informații despre costume din partea etnologilor Teodor Rămeanț, Ioța Bulic și Vasile Barbu.

Costumele păpușilor au fost realizate de membrele “Cercului Bunicuțelor” care “sunt hotărâte să reînvie meșteșugul croitului și cusutului costumului popular românesc în această parte a Serbiei, astfel încât acesta să nu dispară definitiv din lumea satului”, după cum a precizat Vasile Barbu.

Exit mobile version