Site icon TIMP ROMÂNESC

Serie de evenimente cu ocazia Zilei Culturii Naționale, la ICR Bruxelles

Anul 2023 debutează, la Institutul Cultural Român de la Bruxelles, cu o serie de evenimente culturale, organizate cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

Expoziția „Prezențe culturale românești în colecțiile Bibliotecii Regale a Belgieiˮ este un proiect care promovează opera unor personalități ale culturii române, în parteneriat cu o instituție emblematică din Belgia. Proiectul marchează Ziua Culturii Naționale și constituie, în egală măsură, o premieră în planul colaborării cu Biblioteca Regală a Belgiei.

În marja acestei expoziții, deschisă publicului în perioada 12 ianuarie – 1 martie 2023, ICR Bruxelles va organiza o conferință susținută de istoricul și profesorul universitar Adrian Cioroianu, managerul Bibliotecii Naționale a României. Evenimentele vor fi găzduite la sediul Bibliotecii Regale (KBR), cea mai importantă instituție de profil din Belgia, având o colecție de peste opt milioane de volume și documente, a cărei clădire domină spațiul Mont des Arts, în inima capitalei Europei.

Expoziția organizată de ICR Bruxelles și departamentul Cărți rare și manuscrise din cadrul KBR, având sprijinul doamnei dr. Nadia Petre, bibliograf în cadrul KBR, va cuprinde aproximativ 70 de volume selectate din colecțiile bibliotecii, în special traduceri recente în limbile franceză și neerlandeză ale operelor unor scriitori români, dar și exemplare ale unor ediții mai vechi, datând de la începutul secolului al XX-lea, lucrări la care se adaugă albume de artă vizuală, monografii, hărți, obiecte și manuscrise din colecțiile de cărți rare ale bibliotecii. Alături de cărțile selectate din colecțiile KBR, expoziția va cuprinde câteva volume din seria Manuscrisele Mihai Eminescu, editate de Academia Română sub coordonarea academicianului Eugen Simion, volume ce au fost expuse și la Galeria ICR Bruxelles, inițiativa itinerării unor cărți românești făcând parte dintr-un demers mai amplu al reprezentanței de sprijinire a prezenței publicațiilor în limba română în cadrul bibliotecilor belgiene.

Expoziția „Manuscrisele Mihai Eminescuˮ va putea fi vizitată în perioada 12-16 ianuarie 2023, la Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului. Expoziția are în centrul său colecția „Manuscrisele Mihai Eminescuˮ, editată de Academia Română sub coordonarea academicianului Eugen Simion începând cu 2004, printre părinții spirituali ai proiectului numărându-se, în primul rând, filosoful Constantin Noica.

Este vorba despre o ediție facsimilată, în 38 de volume, a celor circa 15.000 de file. Volumele conțin pagini de poezie, proză, dramaturgie, jurnalism, traduceri și corespondență, dar și documente ce fac trimitere la omul Mihai Eminescu, la viața de zi cu zi a poetului. Acestea au fost adunate în 45 de caiete de către Titu Maiorescu la începutul secolului XX, dar, dată fiind starea de conservare a documentelor, colecția a fost vreme de un secol foarte dificil accesibilă.

Tehnologiile disponibile la începutul secolului XXI aduc manuscrisele la îndemâna oricărui cercetător sau cititor pasionat, asigurând în același timp o mai bună conservare a originalelor.

Volumele reprezintă cel mai complet instrument aflat la dispoziție pentru cunoașterea unui „Eminescu total”, pentru a pătrunde în „atelierul de creație al poetului”. Ele sunt rezultatul unui proiect masiv, desfășurat de Academia Română pe parcursul a cinci ani.

Această serie limitată ce publică integral însemnările din caietele lui Mihai Eminescu, realizată sub coordonarea academicianului Eugen Simion, a fost expusă la Galeria ICR Bruxelles în luna ianuarie 2022, pentru a marca Ziua Culturii Naționale.

Institutul Cultural Român de la Bruxelles lansează proiectul online „2023 – ANUL ART NOUVEAUˮ duminică, 15 ianuarie 2023, cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Va fi sărbătorită astfel diversitatea patrimoniului Art Nouveau din România și din lume, precum și legăturile culturale dintre țări și regiuni în care Arta 1900 este prezentă și apreciată.

Proiectul constă în realizarea unor scurte prezentări online, însoțite de fotografii sugestive, în limbile română și franceză, care vor fi postate pe Facebook, în fiecare lună, în data de 15, pe parcursul întregului an 2023, după cum urmează:

15 ianuarie – prezentare succintă: elemente de istorie AN, generalități despre stilul Art Nouveau în România și în lume (exemplu: ORADEA);

15 februarie – cel mai important arhitect AN din România – Ion Mincu și cea mai importantă clădire AN din Romania – Cazinoul din Constanța;

15 martie – Bucureștiul și clădirile AN (Palatul Cantacuzino, Bisericile Boteanu, Amzei, Rusă, alte clădiri, care nu au neapărat un nume, în stil AN din București;

15 aprilie – AN în Oradea: singurul oraș din România care face parte din rețeaua europeană a orașelor AN;

15 mai – Cazinoul din Sinaia;

15 iunie – alte orașe din România în arhitectura cărora există clădiri AN;

15 iulie – clădiri AN din România renovate versus clădiri lăsate în paragină;

15 august – AN în design-ul interior (obiecte, bijuterii, iluminat etc);

15 septembrie – Grafia și caligrafia AN;

15 octombrie – AN la Bruxelles;

15 noiembrie – AN în lume și legăturile culturale dintre țări și regiuni în care Arta 1900 este prezentă și apreciată;

15 decembrie – corolar și evenimente AN pe care ICR Bruxelles le-a organizat sau la care a fost partener în decursul anului 2023.

România se numără printre ţările cu un important patrimoniu Art Nouveau construit şi mobil, a cărui poveste, adoptare şi adaptare – în contextul mişcării Arta 1900 – merită pusă în valoare, cu toate particularităţile sale regionale şi locale.

Exit mobile version