Site icon TIMP ROMÂNESC

Sesiunea Parlamentului European de la Strasburg, anulată din cauza riscului sanitar

Sesiunea Parlamentului European (PE) prevăzută săptămâna viitoare la Strasbourg este anulată din cauza riscului sanitar prea mare și va avea loc la Bruxelles, a anunțat marți președintele PE, David Sassoli, potrivit unui comunicat citat de AFP.

”Decizia adoptată de autoritățile franceze de a clasa ansamblul departamentului Bas-Rhin în zona roșie ne obligă să reconsiderăm deplasarea la Strasbourg”, a afirmat Sassoli.

Această sesiune, prevăzută în perioada 14 – 17 septembrie, urma să fie prima în capitala alsaciană de la începutul pandemiei în Europa.

Potrivit tratelor europene, instituția are sediul la Strasbourg, unde au loc 12 sesiuni plenare de trei zile și jumătate anual. Dar, în restul timpului, eurodeputații își desfășoară activitatea la Bruxelles.

Partizanii sediului unic la Bruxelles denunță în mod regulat costul financiar și ecologic generat de călătoria a circa 2.500 de persoane și faptul că imensul complex din Franța este folosit doar patru zile pe lună.

De la începutul pandemiei, sesiunile s-au organizat în principal în sistem videoconferință, cu o prezență redusă a deputaților și a echipelor lor.

La sesiunea din septembrie, șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen urmează să susțină discursul asupra stării UE.

Exit mobile version