Sezonul România-Franța a ajuns la ziua cu numărul 100. Miercuri, 6 martie 2019, a avut loc conferința de prezentare a proiectelor din regiunea Auvergne-Rhône-Alpes care se vor desfășura în următoarele săptămâni. Amfiteatrul Operei din Lyon a găzduit peste 80 de jurnaliști, oficiali francezi, reprezentanți ai instituțiilor și asociațiilor culturale și personalități artistice. Ministerul Afacerilor Externe a fost reprezentat de Anca Opriș, Consul General al României la Lyon și de Andrei Țărnea, comisarul român al Sezonului.
Sezonul România-Franța este primul proiect bilateral de diplomație publică și culturală de acest gen căruia îi este dedicată o conferință de presă regională. Prezent în peste 80 de orașe și 13 regiuni, Sezonul oferă publicului francez, de peste trei luni, șansa de a (re)descoperi România, cu o imagine curajoasă și un mesaj simplu: „Uitați de clișee!”.
În perioada următoare, artiștii vizuali români vor fi prezenți la Festivalul Internațional al Textilelor Extraordinare de la Clermont- Ferrand și Lyon și la Galeria BF15. În domeniul literaturii și al dezbaterilor, România va fi invitată la „Primăvara poeților” și la Salonul literaturii polițiste – „Quai du polar” de la Lyon. Teatrul Célestins din Lyon va găzdui o serie de spectacole intitulate Focus România, iar reprezentanţi ai muzicii contemporane româneşti vor fi invitaţi de onoare la „Le Sucre Lyon” și la „Festivalul SnowFest” din Les Deux Alpes. Arta digitală românească va fi în prim plan la „Mirage Festival” cu „Créative Romania”, o programare ambițioasă care va dezvălui spiritul inovator în domeniul tehnologiei, iar Casa Sporturilor din Clermont-Ferrand va găzdui un meci de handbal amical între România și Franța. De asemenea, Sezonul România-Franța la Grenoble continuă până pe 23 mai, iar Sezonul România-Franța la Chambéry până pe 14 iulie 2019.
Nu trebuie omis nici faptul că Palatul Consiliului regional Auvergne-Rhone-Alpes din Lyon va găzdui în 2 și 3 aprilie 2019, cea de-a 5-a ediție a Forumului român-francez al cooperării descentralizate care va reuni peste 500 participanți români și francezi, aleși locali, reprezentanți ai mediului asociativ și ai orașelor și comunelor înfrățite sau partenere din cele două țări.
„Aprecierile superlative la adresa evenimentelor derulate în cadrul Sezonului România-Franța au demonstrat, dacă mai era nevoie, că afinitățile și interferențele din istoria și cultura noastră au fost și continuă să fie un catalizator al relației dintre cele două țări și popoare. Privind în urmă la Expoziția de icoane ortodoxe unice de la Notre-Dame de Fourvière din Lyon, care tocmai s-a încheiat, și la enormul succes repurtat de aceasta, suntem convinși că următoarele evenimente vor avea aceeași înaltă ținută calitativă, vor continua să fie primite cu entuziasm de iubitorii de cultură și unanim apreciate de publicul francez, reușind să elimine din mentalul colectiv multe din clișeele create de-a lungul anilor”, a declarat Anca Opriș, Consul General al României la Lyon.
„Alegerea orașului Lyon pentru această conferință nu este întâmplătoare. Muzica românească, literatura, artele vizuale sau creația digitală sunt elementele principale care anunță o programare bogată, dedicată, în primul rând, publicului tânăr. Franța și România își reconfirmă prietenia în aceste prime 100 de zile ale unui Sezon încrucișat și pot spune că rezultatele sunt pe măsura așteptărilor. Așteptăm cu interes secvența din România unde sperăm că Franța va surprinde publicul românesc”, a spus Andrei Țărnea, comisarul român al Sezonului România-Franța.
„Entuziasmul publicului, seriozitatea partenerilor și numeroasele apariții în presă sunt ingredientele care ne demonstrează zi de zi că acest Sezon este unul „viu”, că este cu adevărat un dialog autentic între artiști și comunități”, a declarat Jean-Jacques Garnier, comisarul francez al Sezonului România-Franța.