După ce la 2 februarie, cea mai mare companie aeriană din Moldova a anunțat că va sista zborurile spre București, Soci și Kiev, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor din Rep. Moldova anunță că ”traficul aerian pe destinația Chișinău – București nu este perturbat, iar pasagerii vor beneficia de o legătură aeriană stabilă și fiabilă”. Dinspre Chișinău spre București vor fi efectuate în continuare 16 zboruri pe săptămână (zilnic două – trei curse).
De asemenea, pe linia Chișinău – Kiev va fi asigurată legătura aeriană stabilă cu aeronavă de capacitate mare. Cursele sunt efectuate zilnic (de șapte ori pe săptămână) de operatorul aerian din Ucraina, în parteneriat cu compania aeriană din Moldova.
Air Moldova și-a anunțat intenția de a suspenda provizoriu cursele aeriene spre București pe motiv că aeronava este veche și necesită cheltuieli mari de întreținere