Site icon TIMP ROMÂNESC

Siguranța energetică a regiunii, subiect de discuție între miniștrii Titus Corlățean și Nihat Zeybekci

Ministrul afacerilor externe Titus Corlăţean, a avut discutat cu ministrul turc al economiei, Nihat Zeybekci, cu prilejul participării acestuia la Forumul de Afaceri România – Turcia, organizat de Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD).

Ministrul afacerilor externe român a subliniat interesul pentru dezvoltarea în continuare a cooperării în domeniul energiei, prin colaborarea în proiecte de interconectare în domeniul energiei electrice, având în vedere obiectivul asigurării securităţii energetice în regiune.

Ministrul Titus Corlăţean a reafirmat sprijinul constant al României pentru obţinerea de progrese în negocierile de aderare a Turciei la UE, reconfirmând relevanţa acestui dosar pentru România. A fost evidenţiată importanţa relaţiei transatlantice, care reprezintă un element fundamental al politicii externe a celor două state, precum şi pentru Uniunea Europeană, în ansamblul său.

Exit mobile version