Într-un material apărut la începutul acestei luni pe site-ul https://www.redattoresociale.it. Silvia Dumitrache, președinta Asociației Femeilor Românce din Italia (Associazione Donne Romene in Italia), atrage atenția asupra faptului că, deși Planul de Redresare si Rezilienta ar trebui să pună în centru îngrijirea planetei, a familiei, a persoanei, actualul PNRR nu include și problemele ”lucrătorilor invizibili”.
Astfel, Silvia Dumitrache insistă asupra faptului că „trebuie să punem în practică recentele recomandări ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei”, care arată că ”lăsarea a milioane de copii fără îngrijirea părintească (așa-numiții ”orfani albi”) reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului.”
”Cei care își părăsesc țara la muncă trebuie să-și poată lua copiii cu ei. Dar aceasta nu este povestea Danielei – spusă de Marco Balzano în ultimul său roman, „Când mă voi întoarce” (Einaudi, 2021) și nici a multor altor femei din Europa de Est care vin în Italia și Europa de Vest să lucreze în casele familiilor noastre. Potrivit UNICEF, „orfanii albi” sunt aproximativ 350.000 în România și 100.000 în Republica Moldova. Victime ale abandonului care își propune să le protejeze viitorul, dar care are un puternic impact psihologic și social”.
Silvia Dumitrache, președinta ADRI – Associazione Donne Romene in Italia – vorbește despre asta: „2,5 milioane de lucrători din Uniunea Europeana sunt angajați în sectorul domestic, dintre care 88% sunt femei, care în majoritatea cazurilor și-au lăsat copiii acasă, la mii de kilometri distanță. Femei care se îmbolnăvesc, psihologic și social, de un sindrom socio-medical, cunoscut sub numele de sindromul Italia: depresia, vinovăția, singurătatea pot provoca uneori chiar tentative de sinucidere. Sunt lucrători invizibili, care nici măcar nu apar în PNRR, Planul de Redresare si Reziliență, care ar trebui să pună în centru îngrijirea planetei, a familiei, a persoanei. Planul se referă la persoanele vulnerabile și vârstnice și le dedică un fond important, dar este esențial ca acele resurse pentru îngrijire să fie, de asemenea, conectate si la cei care ii îngrijesc”.
O chestiune nu numai italiană, ci europeană și globală: „Organizația Internațională a Muncii (OIM) a adoptat în 2016 o Recomandare prin care se solicită ca drepturile lucrătorilor casnici și îngrijitorilor să fie recunoscute printr-un statut juridic comunitar. Astfel, aceștia ar beneficia de aceleași drepturi ca și lucrătorii locali, autohtoni. Totuși, acest lucru nu se întâmplă încă: în Italia are loc ceea ce numim o exploatare instituționalizată, nu numai în ceea ce privește lucrătorul casnic, ci și în ceea ce privește familia. Problema? Protecția socială care lipsește. Nu trebuie să ducem războiul săracilor – îndeamnă Dumitrache -. Această exploatare nu se petrece din vina familiilor: statul nu își exercită obligația de a garanta demnitatea acestor lucrători. Nu poți transforma o familie într-un antreprenor, fără să o fi pregătit înainte. Nu este corect ca aceste familii să-i plătească direct pe îngrijitori, pentru că se poate crea impresia de posesie, de stăpân asupra lucrătorului. Este nevoie de un mediator – continuă Dumitrache – de o figură care nu este agenția privată, dar care are legătură directa cu statul”.
Aceasta este una dintre solicitările pe care Dumitrache le face în numele sutelor de mii de femei care vin din România să aibă grijă de bătrâni, de copii noștri, de bolnavii din vestul Europei.
Și apoi există, fundamental, problema controalelor: „În Anglia controalele se petrec frecvent – relatează Dumitrache -, în timp ce aici (în Italia – n.r.) sunt doar pe hârtie. Multe asistente familiale tinere, între 40 și 45 de ani, fac infarct în Italia, din cauza muncii fără limite, cu reguli care nu se respectă. Bătrânii bolnavi se trezesc frecvent și îi trezesc și pe cei care au grijă de ei: oboseala acumulată, lipsa somnului sunt vlăguitoare și, pe termen lung, periculoase pentru lucrător. Trebuie garantate condiții de muncă și viață demne pentru cei care lucrează în familii. Este nevoie de un contract de muncă care să respecte realitatea și față de care statul să își asume responsabilitatea față acești lucrători esențiali, dar încă invizibili”.
Recent, au fost adoptate Rezolutia și Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) din 19 martie 2021, pe care Dumitrache le definește drept „prețioase și fundamentale”, motiv pentru care lansează un puternic apel – primul punct se referă tocmai la copiii femeilor, părinților care pleacă la muncă în străinătate: „Lăsarea a milioane de copii fără îngrijirea părintească reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului și o inutilă amenințare la stabilitatea și prosperitatea țărilor noastre. Toate țările trebuie să recunoască amploarea acestui fenomen și daunele pe termen lung pe care le creează și să pună în aplicare noi abordări ale migrației forței de muncă, centrate pe copil, pe drepturile omului, pe egalitate de șanse, durabile social și economic. ”Cu alte cuvinte”, explică Dumitrache, „statele ar trebui să favorizeze o formă de migrație a forței de muncă care să permită copiilor să migreze împreună cu părinții lor, dacă doresc”. Al doilea punct, „mai mult pe termen lung – continuă Dumitrache – angajează pe de o parte țările de destinație să își reducă dependența de ceea ce este considerat o sursă de muncă flexibilă și economică, pe de altă parte țările de origine să își reducă dependența față de remitențele trimise acasă de lucrătorii din străinătate. Parlamentarii – adaugă Dumitrache – au solicitat o serie de măsuri, inclusiv sprijin social și educațional pentru copiii „lăsați în urmă”, politici echitabile de reîntregire a familiei și mai multe căi legale pentru migrație, pentru a reduce riscul condițiilor de muncă. Acestea sunt toate indicații importante pe care ar trebui sa le avem in vedere”.
