Site icon TIMP ROMÂNESC

Simona Halep, decorată cu cea mai înaltă distincție a statului român

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat-o marţi, 30 iulie, pe Simona Halep cu Ordinul Naţional ”Steaua României”, în grad de cavaler, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni.

”În semn de înaltă apreciere şi recunoaştere pentru câştigarea trofeului de tenis de la Wimbledon, pentru rezultatele sportive excepţionale obţinute de-a lungul carierei, pentru desăvârşirea poziţiei în rândul celor mai bune jucătoare ale lumii, precum şi pentru talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul puse în slujba afirmării sportului românesc pe plan internaţional şi popularizării acestuia în rândul tinerilor, fiind un simbol al tinerei generaţii de sportivi, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler sportivei Simona Halep”, se arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Președintele Iohannis: ”Doamnelor și domnilor, avem în fața noastră o mare campioană, care a oferit românilor nu doar momente de bucurie, ci și un exemplu de neprețuit.

Dragă Simona Halep, vă confer astăzi cea mai înaltă distincție a statului român ca recunoaștere și prețuire profundă pentru câștigarea prestigiosului trofeu de la Wimbledon, precum și pentru parcursul profesional de excepție de până acum.

Ați scris o pagină importantă din istoria tenisului românesc, în doar 55 de minute, la Wimbledon. Datorită talentului, pasiunii, determinării, perseverenței și a pregătirii constante, ați reușit să deveniți prima jucătoare de tenis din România care deține acest titlu. Vă felicit din toată inima!

A fost mai mult decât un meci, a fost o lecție de concentrare, de forță fizică și psihică, de uriașă ambiție. Ne-ați demonstrat tuturor că prin efort constant și pasiune se pot obține performanțe deosebite pe scena mondială a sportului. Vă mulțumesc, în numele românilor, pentru modul în care promovați țara noastră și sportul românesc!

La un moment dat ați afirmat că, deși au fost momente dificile pe parcursul carierei, nu v-ați gândit niciodată să renunțați. Asta înseamnă să fii o luptătoare, să refuzi să renunți indiferent cât de greu îți este. V-ați ambiționat să credeți că nimic nu este imposibil. Și ați reușit!

Onorată audiență,

Permiteți-mi să îmi îndrept atenția către familia acestei mari campioane, către oamenii despre care știu că i-au fost tot timpul alături.

Doamnă și domnule Halep, vă felicit și vă mulțumesc pentru că ați crescut nu doar un mare sportiv, știind să cultivați talentul, dar și un om foarte curajos, muncitor, determinat, modest, sincer, cu o conduită exemplară atât pe teren, cât și în afara lui. Totodată, aș vrea să felicit și membrii echipei care vă sunt alături: antrenori, medici, sponsori și prieteni.

Simona Halep este deja una dintre cele mai iubite sportive din toate timpurile. Prin tenisul pe care îl practică, cu atât de multă pasiune și dăruire, inspiră milioane de oameni din multe colțuri ale lumii. Mai mult, ea ajunge, într-un mod cu totul deosebit, la inimile copiilor și le sădește semințele încrederii și curajului. Prin puterea exemplului, reprezentați un foarte prețios model pentru tânăra generație.

Dragă Simona,

Performanța deosebită la care ați ajuns, trebuie să recunoaștem, vă aparține în totalitate, dumneavoastră și familiei dumneavoastră. Este păcat, și o spun cu mare regret, că astfel de talente nu primesc sprijinul cuvenit din partea autorităților statului. Cel mai elocvent exemplu este că ați câștigat un turneu disputat pe un teren cu iarbă, fără ca noi, în România, să avem măcar așa ceva.

Mulți copii talentați renunță sau nu pot face performanță pentru că fie le lipsește sprijinul financiar, fie nu au condiții să se antreneze. Toate aceste lipsuri îi determină pe cei mai mulți să renunțe. Când ei se pierd, pierdem noi toți, pierde România. Exemplul pe care îl oferiți trebuie să impulsioneze autoritățile să gândească o strategie pentru a putea susține sportul românesc.

În final, vă doresc să aveți parte de succes în tot ceea ce v-ați propus să faceți și să rămâneți la fel de atașată și fidelă valorilor în care credeți și pe care le promovați constant. De azi înainte, când spui Halep, spui România și când spui România, spui Halep! Vă felicit și vă mulțumesc!”

 

Exit mobile version