Site icon TIMP ROMÂNESC

Simpozionul internațional ”Minorities at the edges of empires” la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Muzeul Național de Istorie a României, București și Universitatea din Helsinki, anunță deschiderea simpozionului internațional ”Minorities at the edges of empires”.

Evenimentul se va desfășura în perioada 1 – 8 septembrie 2019, la Muzeul Civilizației Dacice și romane din Deva și reunește specialiști din Finlanda, China, Germania, Republica Cehă, Italia, Estonia și România.

În cadrul simpozionului vor fi abordate o serie de teme legate de aspectele specifice ale etnicității, circulației populației, mărfurilor, dar mai ales a ideilor și conceptelor în limitele spațiale și cronologice în care au figurat pe scena istoriei marile imperii ale Antichității.

Din Orientul Apropiat antic și până la pax Russica, sunt tratate aspecte metodologice și studii de caz cu privire la granițele și minoritățile imperiilor lumii.

Nu întâmplător, simpozionul este legat și de existența, în vecinătatea Devei, a sitului de la Micia, azi comuna Vețel, județul Hunedoara, așezare deosebit de importantă în apărarea vestică a provinciei Dacia, constituind în același timp și un important punct vamal cu o evoluție spectaculoasă în perioada de final a stăpânirii romane în Dacia.

Exit mobile version