„Glasul Bucovinei” este singura bibliotecă românească din Cernăuţi şi a fost deschisă, cu multe eforturi, în luna noiembrie a anului trecut. Biblioteca apartine Editurii Alexandru cel Bun şi este menţinută, ca şi editura, de numai trei oameni, prof. dr. Alexandrin Cernov, membru de onoare al Academiei Române, prof. dr. Ilie Luceac, consilier ştiinţific şi ziarista Nadina Olaru, bibliotecar-şef.
Directoarea bibliotecii, Alexandrina Cernov, susţine că biblioteca a fost deschisă din necesitatea de a oferi cititorilor de limba romană posibilitatea de a se documenta şi de a citi cărti, reviste şi ziare în limba română: „Ca profesor la Catedra de limbă şi literatură romană la Universitatea din Cernăuţi am avut multe dificultăţi din cauza că studenţii mei nu aveau cărti de specialitate în limba romană. Noi nu primeam, de fapt nici astăzi nu primim, conform necesităţilor, revistele de specialitate la literatura romană şi universala. Acestea au fost motivele pentru care am hotărât împreună cu colegii mei de la editură să organizam şi o bibliotcă. Denumirea de ‘Glasul Bucovinei’ a fost preluată de la denumirea revistei, care apare deja de 20 de ani, revistă de istorie şi cultură„, a subliniat directoarea.