Autoritatea Electorală Permanentă va plăti 8 milioane de euro pentru extinderea sistemului informatic al Registrului Electoral, care va putea, printre altele, să gestioneze situația votului cetățenilor români aflați în străinătate și să le transmită acestora prin e-mail (newsletter), dacă se vor înregistra, informații referitoare la scrutinul ce urmează să aibă loc, anunță Profit.ro.
“Acest modul (Diaspora – n.r.) va trebui să gestioneze situația votului cetățenilor români aflați în străinătate. În prima fază se dorește o reînregistrare a tuturor cetățenilor români aflați în străinătate pentru a avea o situație foarte clară a numărului și locației unde se află aceștia”, se arată în caietul de sarcini al licitației.
Potrivit sursei citate, reprezentanții AEP au declarat că cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate care vor dori să se înscrie în Registrul Electoral vor putea să facă acest lucru printr-o cerere însoțită de o copie a actului de identitate și o copie a actului care dovedește reședința sau o copie a pașaportului cu mențiunea statului de domiciliu.
“Aceste acte se vor depune sau transmite prin poștă la ambasadele și consulatele României, conform articolului 42, aliniatul 2 din Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente”, au spus reprezentanții instituției.
AEP consideră că înscrierea cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate în Registrul electoral nu constituie o obligație pentru a putea vota, întrucât “cei care nu doresc să se înscrie pot să voteze, ca și până acum, la secțiile de votare organizate în cadrul ambasadelor, consulatelor și institutelor culturale”.
Termenul pentru intrarea în funcțiune a modulului de înregistrare a cererilor cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate este 1 aprilie 2016.
AEP va avea la dispoziție și un modul pentru votul cu urna mobilă, în acest sens cetățenii urmând să depună o cerere înainte de vot.
Potrivit caietului de sarcini al licitației, cu o zi înainte se introduc CNP-urile care vor vota cu urna mobilă, iar în ziua votului se vor bloca CNP-urile în funcție de plecările echipelor din secțiile de vot pe teren.