Pentru al optulea an consecutiv, Nisa va găzdui, la Cinéma Mercury, Săptămâna Filmului Românesc, o manifestare organizată de Constulatul Onorific al României la Nisa în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Paris, în perioada 4 – 10 octombrie.
Deschiderea acestei săptămâni cinematografice va avea loc duminică, 8 octombrie, la ora 18:30, în prezenţa lui Bernard Asso, consilier departamental delegat pentru cinema.
Fiecare sesiune va debuta la ora 19:30 cu un scurt-metraj realizat de studenţii şcolilor cinematografice din România, urmat de un lung-metraj semnat de un cineast consacrat. În 8 ani, au avut loc aproximativ 90 de proiecţii de filme în cadrul acestei manifestări, dintre care 40 la prima proiecţie şi una în premieră mondială.
Din programul Săptămânii vor face parte “Aferim!” de Radu, „Poarta albă” de Nicolae Mărgineanu, „De ce eu?” de Tudor Giurgiu, „Kira Kiralina” de Dan Piţa, „Binecuvântată fii, închisoare” de Nicolae Mărgineanu, „Amintiri din epoca de aur”, realizat de: Hanno Höfer, Răzvan Mărculescu, Cristian Mungiu, Constantin Popescu, Ioana Uricaru şi “Film surpriză la cererea publicului”.
În faţa publicului vor fi prezenţi pe parcursul evenimentului Stefan de Fay, cineast, consulul onorific al României la Nisa, Pascal Gaymard, jurnalist, departamentul Alpes‐Maritimes şi Florin Paraschiv, producător, reprezentant al Asociaţiei Producătorilor Independenţi din România.
Filmele vor fi precedate de un slideshow al României turistice, realizat de Florin Andreescu, Ad Libri Publishing. În fiecare seară veţi putea vedea, astfel, cele mai frumoase imagini ale oraşelor, monumentelor şi peisajelor româneşti.