Site icon TIMP ROMÂNESC

Societatea civilă și Guvernul colaborează pentru obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU

Astăzi, 24 septembrie 2024, la sediul Guvernului României, a avut loc evenimentul de lansare a celei de-a treia ediții a proiectului „Building Our Sustainable Future – Soluții Sustenabile pentru Mediul Construit”, inițiat de Asociația Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă (ARDLD). Ediția din acest an este organizată în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Evenimentul a reunit oficiali guvernamentali, experți în sustenabilitate, reprezentanți ai mediului de business, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile, cu scopul de a discuta importanța impactului mediului construit asupra calității vieții și mediului înconjurător și necesitatea adoptării unor soluții inovatoare și sustenabile în acest domeniu. S-au prezentat obiectivele proiectului, organizarea conferințelor regionale de la Iași (02 octombrie) și București (10 octombrie), precum și producția video de conștientizare intitulată „Mediul construit – perspective 2050”, care aduce în prim-plan viziunea asupra viitorului acestui sector esențial pentru dezvoltarea durabilă.

Secretarul General al Guvernului, Mircea Abrudean, a subliniat importanța colaborării dintre executiv, sectorul privat și societatea civilă, precum și investițiile în cercetare și educație, care pot stimula dezvoltarea de soluții inovatoare, alături de reglementări mai clare.

„Proiectarea de clădiri verzi, promovarea tehnologiilor inteligente și reutilizarea materialelor sunt pași esențiali pentru a transforma mediul construit într-unul sustenabil. Avem responsabilitatea de a construi astăzi orașele de mâine, orașe care să fie sustenabile, reziliente și prietenoase cu mediul”, a declarat oficialul.

ARDLD — Un partener de încredere pentru dezvoltarea durabilă

În cadrul conferinței, s-a subliniat rolul ARDLD, unul dintre primele ONG-uri din România dedicat dezvoltării locale durabile, promotor al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă inițiate de ONU. ARDLD a demonstrat că este un partener de încredere pentru autoritățile naționale și locale, mediul academic și sectorul privat.

László Borbély, consilier de stat și coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, s-a exprimat cu privire la importanța decidenților. „Aici, de față, sunt decidenți: decidenți la nivelul guvernului, decidenți la nivelul diferitelor segmente ale societății, care sunt foarte importante, Universități, cercetare și, evident, mediul privat. Și chiar sunt aici reprezentanți ai firmelor private foarte importante din domeniu, care au înțeles, nu de azi sau de ieri, că trebuie să avem o altă mentalitate. Pentru aceasta, trebuie să avem soluții.”

Declarațiile oficialului au fost întărite și de următorii vorbitori, secretarii de stat Lucian-Ioan Rus din partea Ministerului Economiei Antreprenoriatului și Turismului și Marin Țole reprezentând Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Nu în ultimul rând, doamna Ilona Mădălina Costea, decan al Facultății de Transporturi din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, a descris și alte aspecte de interes pentru sustenabilitatea mediului construit, cum ar fi mobilitatea inteligentă, fluidizarea traficului, precum și cercetarea pe eficientizare energetică.

Un pas înainte pentru sustenabilitate

Alina Bilan, președinta ARDLD, a încheiat evenimentul explicând importanța mediului construit, care „trebuie înțeles ca fiind mult mai mult decât o colecție de clădiri. Acesta reprezintă cadrul pentru activitatea umană și cuprinde clădiri (rezidențiale, comerciale, industriale, specializate), spații publice, parcuri și alte locuri amenajate, clădiri și monumente istorice, străzi și trotuare, infrastructură edilitară și rutieră precum și orice alt tip de infrastructură necesară nevoilor generale ale societății . Mediul construit -definit astfel pe scară largă- are impact direct asupra mediului natural și schimbărilor climatice, reprezentând în același timp un factor esențial pentru calitatea vieții. Colaborarea dintre Asociația Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă confirmă, încă o dată, așa cum s-a mai spus, rolul de catalizator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă și, nu în ultimul rând, angajamentul acestora și sprijinul pentru proiecte și inițiative de felul acesta în domeniul dezvoltării durabile, cum este și proiectul nostru.”

Evenimentul de astăzi marchează un moment important în colaborarea dintre ARDLD și Guvernul României. Ambii parteneri și-au reafirmat angajamentul față de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și de tranziția către un mediu construit decarbonizat și circular. Conferințele regionale de la Iași și București, programate pentru luna octombrie, vor continua ideile inițiate astăzi, aducând împreună experți internaționali și reprezentanți ai autorităților locale, pentru a identifica soluții concrete în acest domeniu vital.

 

 

Exit mobile version