Acasă Evenimente Societatea “Golgota” a comemorat martirajul românilor de la Lunca şi ...

Societatea “Golgota” a comemorat martirajul românilor de la Lunca şi Fântâna Albă

Sursă foto: zorilebucovinei.com

În data de 5 februarie Societatea “Golgota” a organizat conferința ”76 de ani de la masacrele românilor de la Lunca şi Fântâna Albă”, un moment în care sunt comemoraţi martirii români ce și-au câștigat dreptul la nemurire, demonstrând prin tributul lor de sânge ce înseamnă dorința de libertate și dragostea de ţară, scrie Zorile Bucovinei.

Octavian Bivolaru, a prezentat succint conferinţele pe care le-a organizat în cadrul Societăţii, subliniind câteva aspect importante: “Am convocat conferința special cu două zile înainte, ca să nu coincidă cu pelerinajul la locul tragediei de la Lunca, așa cum s-a întâmplat anul trecut, când am fost învinuiți de unii că am făcut-o intenționat”.

De asemenea, toate activităţile (mintinguri de doliu, parastasele, conferințele) sunt utile îndeosebi tinerii generații, deoarece lacunele din educație şi din instituțiile de învățământ în privința sentimentelor naționale și istoriei românilor din această regiune, reuşesc să fie completate de Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești, condus de Iurie Levcic.

Totodată, a devenit tradiție ca membri ai ansamblului ”Perla” să inaugureze manifestările ”Golgotei”, cu rugăciunea ”Tatăl nostru”, iar cântările patriotice ale acestor copii crescuți în spirit național, redau învălmăşeala perioadei de tristă amintire.

În cadrul conferinţei, istoricul, Dumitru Covalciuc și jurnalistul Vasile Carlașciuc au fost de comun acord că masacrele de  la Lunca și Fântâna Albă trebuie să fie un subiect de cercetare al istoricilor şi nu dezbătute de oameni fără pregătire ce se bazează pe vorbe neserioase și date neverificate.

De asemenea, atât raportorii, cât și participanții la dialog, au abordat necesitatea editării unei lucrări care să cuprindă mărturii, documente de arhivă, date concrete despre masacrele din 1941. Drept că au apărut cele două volume, ”Durerea memoriei”, alcătuite de Octavian Bivolaru, este almanahul ”Țara Fagilor”, editat de Dumitru Covalciuc, publicăm materiale despre martirajul românesc în ”Zorile Bucovinei”, însă, după cum s-a observat la conferință, acestea-s doar frânturi din epopeea marilor dureri.

Tot în cadrul conferinţei, consulul Edmond Neagoe, de la Consulatul General al României la Cernăuți,  a amintit câ cinstirea memoriei victimelor masacrelor din 1941 trebuie să aibă loc pretutindeni unde există suflet de român și că această rană rămâne deschisă.

Redactorul-șef al ”Zorilor Bucovinei” și președinte al Societății Jurnaliștilor Români Independenți, Nicolae Toma, a propus ca la Lunca, așa cum se procedează de 1 aprilie la Fântâna Albă, să se organizeze manifestări comemorative la o anumită dată, pe 6 sau 7 februarie, dar nu la întâmplare, cui și cum îi convine, subliniind importanța de a avea în calendarul durerilor o zi pentru pomenirea martirilor măcelului de la Lunca.