Cercetătorul Dragoş Datcu a plecat din Slatina în urmă cu 14 ani. Acum este specialist în analiză facială şi recunoaşterea emoţiilor, în sisteme de supraveghere şi securitate la Universitatea Tehnică din Delft, Olanda. De doi ani lucrează şi la o aplicaţie menită să contribuie la prezervarea patrimoniului cultural românesc.Momentan, CineCântă.ro este o aplicație de etichetare a melodiilor românești. Pe viitor, însă, românul doreşte să extindă categoriile, ajungând şi la muzica românească clasică, la operă, povești și basme pentru copii, teatru radiofonic, dar şi filme româneşti, recognoscibile, într-o primă fază, tot pe baza analizei audio, urmând ca, într-o nouă etapă a proiectului, CineCântă.ro să poată recunoaşte filme/videoclipuri utilizând analiză multi-modală (atât video, cât și audio).
Aceasta prezintă un caracter de inovație deosebit, inclusiv pentru cele 1-2 produse străine existente deja pe piaţa internaţională, care însă nu au astfel de facilități şi nici nu identifică muzica românească, dat fiind că ţara noastră nu este un model clar de business pentru acești câțiva jucători importanți de pe piața internațională.
CineCântă.ro vine în sprijinul culturii muzicale românești, pentru românii din România, dar mai ales pentru românii din stăinătate, ce resimt apăsarea depărtării de țara natală, o categorie vizată fiind aceea a copiilor români născuţi pe alte meleaguri, pentru care legătura cu ţara, cu limba maternă şi cu ceea ce înseamnă cultura românească mai depinde doar de dorinţa părinţilor ori a bunicilor de a nu-şi pierde de tot rădăcinile.
Aplicația este prevăzută cu un meniu în care utilizatorul poate selecta limba engleză pentru întreaga interfață, deci poate fi folosită şi de utilizatori străini.
Cele mai noi hit-uri sau melodii de pe vremea bunicii. Muzică ușoară, populară, lăutărească, dar și cântece pentru copii. În plus, aplicația oferă informații variate, ce au legătură cu melodia etichetată. Informații despre artist (spre exemplu pagina oficială a artistului, pagina oficială de pe Facebook, pagina oficială a artistului de pe Yahoo, pagina oficială a artistului de pe Wikipedia), apoi titlul și anul albumului din care face parte melodia.
De asemenea, prin funcția de share îți poți notifica prietenii de pe rețelele sociale, asupra melodiilor etichetate de tine anterior, deci preferate. Deocamdată funcția de share funcționează doar pentru Facebook, WhatsUp și Tweeter.