Acasă Alte comunitati Solidarita între români și spanioli împotriva violenței

Solidarita între români și spanioli împotriva violenței

Ministrul delegat pentru relatia cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, condamnă cu fermitate violența împotriva femeilor.

Condamn crima care a cutremurat orașul Coslada, de lângă Madrid, a cărei victimă a fost o femeie de naționalitate română. Sunt convins că poliția spaniolă va cerceta cu mare atenție condițiile violente în care s-a produs moartea româncei”, susţine Dan Stoenescu.

Acesta apreciază solidaritatea românilor și spaniolilor din Coslada pentru victimă, găsind aceste manifestări drept exemple de solidaritate umană: ”Nevoia de combatere a violenţei împotriva femeilor trebuie să fie conștientizată de toți cetățenii în Europa”.

Dan Stoenescu atrage atenţia şi asupra  incidentului din Madrid, din Plaza Mayor, când mai multi suporteri ai unei echipe olandeze au fost implicați într-o altercatie cu cateva femei care cerșeau si pe care le-au insultat și umilit în timp ce aruncau cu monede în direcția acestora:

Din fericire, mai mulți spanioli au intervenit sărind în apararea femeilor. Mă bucur că autoritatile au deschis o investigatie și în acest caz.Tot mai multe femei trebuie încurajate să-i denunţe pe agresori şi să nu mai îndure în tăcere actele violente, aşa cum se întâmplă, din păcate, în unele societăți paternaliste și conservatoare”.

În orașul Coslada din Spania comunitatea românească este una foarte numeroasă, reprezentând cel mai mare grup minoritar din zonă.