Site icon TIMP ROMÂNESC

Sondaj: 55,2% dintre români spun că se vor vaccina anti COVID-19

55,2% dintre români declară că intenţionează să se vaccineze anti COVID19 în cursul acestui an, în timp ce dintre cei 39,4% care afirmă că nu doresc să se vaccineze, jumătate susţin că şi-ar putea schimba opinia în viitor, iar cealaltă jumătate afirmă că este o decizie definitivă, arată un sondaj de opinia realizat de INSCOP Research şi Verifield, în parteneriat cu Centrul de Cercetare în Comunicare şi Inovare Socială (CoRe).

”Mai mult de jumătate dintre români (55%) declară că intenţionează să se vaccineze anti COVID19 în cursul acestui an, iar dintre cei aproape 40% care afirmă că nu doresc să se vaccineze, jumătate susţin că şi-ar putea schimba opinia în viitor, iar cealaltă jumătate afirmă că este o decizie definitivă. Analizând datele în ansamblu, constatăm că aproximativ 20% din populaţia României are opinii foarte ferme împotriva vaccinării, un alt grup de 20% fiind relativ sceptic, dar dispus să îşi schimbe opinia în viitor funcţie de mai mulţi factori, printre cei mai importanţi fiind un număr foarte mic de cazuri în care administrarea vaccinului să fi provocat efecte adverse, respectiv o rată mare de vaccinare în rândul personalului medical. Convingerea acestui public încă neîncrezător, dar deschis la argumente raţionale ar putea duce rata de acceptare a vaccinării în România la aproximativ 75%. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este însă necesar un efort major de informare corectă, detaliată, coerentă şi coordonată care să includă entităţi specializate, academice, culturale, politice”, a declarat Remus Ştefureac, director Strategic Thinking Group / Asociaţia Grupul de Gândire Strategică.

 

Exit mobile version