Site icon TIMP ROMÂNESC

Soprana Felicia Filip susține un recital la redeschiderea programului Mercoledi Musicali

Cunoscuta artistă Felicia Filip este alături de tinerii artiști români care vor face parte din proiectul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția (IRCCU Veneția), Mercoledi Musicali, care va fi reluat începând cu data de 7 aprilie 2021. Artiști precum Andrei Mihalcea (tenor), Andreea Chira (nai), Pavel Efremov (acordeon), Ștefan Vârtejaru (pian), Oana Maria Șerban (soprană) vor susține recitaluri online în perioada 7 aprilie – 4 august, transmise pe paginile Facebook, Youtube și Instagram ale Institutului Cultural Român de la Veneția. Reprezentațiile preluate și de RadioRomânia Internațional fac parte din proiectul Mercoledi Musicali, o tradiție marca Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția (IRCCUVeneția), au fost create special pentru acest proiect, pentru a fi difuzate în fiecare zi de miercuri (ziua consacrată muzicii în programul IRCCU Veneția online), de la ora 17:00, pe canalele social-media.

Înregistrările concertelor, vor conține, pe lângă momentul muzical propriu-zis, și testimoniale ale artiștilor implicați care vor răspunde la trei întrebări standard: „Ce schimbări a produs pandemia COVID-19 pentru tine, ca muzician, și pentru evenimentele la care participi?ˮ, „Cum se ascultă muzica clasică?ˮ și „Dacă un tânar vrea să asculte muzică clasică, cu ce ar fi bine să înceapă?ˮ.

Proiectul va fi derulat împreună cu dirijorul Gian Luigi Zampieri și criticul muzical Dumitru Avakian.

Calendar evenimente și participanţi:

Soprana Felicia Filip va susține un mini recital în deschiderea evenimentului. Va interpreta: aria Violettei din opera La Traviata de Giuseppe Verdi și aria Contesei de Follville din opera Il viaggio a Reims de Gioacchino Rossini.

Andrei Mihalcea va interpreta: Pasăre cu pene-albastre de Eugen Doga; aria lui Tebaldo, „E serbato a questo acciaroˮ, din opera I Capuleti e i Montecchi de Vincenzo Bellini; aria lui Nemorino, „Una furtiva lagrimaˮ, din opera lui Gaetano Donizzetti, L’elisir d’amore; aria lui Romeo, „Ah! lève-toi, soleil!ˮ, din opera Romeo și Julieta de Charles Gounod.

Artiștii vor interpreta: Mugurel, mugurel de Anton Pann/Constantin Arvinte; „Badinerieˮ din Suita nr. 2 (BWV 1067) de Johann Sebastian Bach; Carnavalul din Veneția, fantasie și variațiuni de Johann Baptiste Arban.

Artistul va interpreta: „Toccataˮ din Preludiu, Coral, Toccată de Sigismund Toduță; „Muzica Nopții și Urmărireaˮ din Szabadban de Bela Bartok.

Artista va interpreta: Aria Olympiei, „Les oiseaux dans la charmilleˮ, din opera Povestirile lui Hoffmann de Jacques Offenbach; Aria Adelei, „Mein herr marquisˮ, din opereta Liliacul de Johann Strauss; Aria Rosinei, „Contro un cor che accende amoreˮ, din opera Barbierul din Sevilla de Gioachino Rossini.

Vlad Constantin Vișenescu va interpreta: Wenn wir in höchsten Nöten sein, BWV 641 de Johann Sebastian Bach; Partea I din Sonata pentru orgă în sol minor, op. 23 de Oskar Lindberg; Coral în re minor de Valentin Gheorghiu.

Artista va interpreta: „Fortunaˮ, variațiuni pentru pian de Sînziana Mircea pe teme din Carmina Burana de Carl Orff; „Homeˮ, variațiuni pentru pian de Sînziana Mircea pe teme din 3 Dansuri Românești de Theodor Rogalski; „Imagine baroque, Bach meets Haendelˮ, variațiuni pentru pian din Preludiul în Do major, BWV846, Hallelujah HWV56, Imnul Zadok the Priest HWV258 de Johann Sebasian Bach/ Georg Friedrich Haendel.

Artistul va interpreta: Gama pentru pian de Henry Mălineanu; Nocturna franceză în fa minor op.6B.20 (1939) pentru pian de Dinu Lipatti; Preludiu op.32 nr.8 în la minor pentru pian de Sergei Rachmaninov.

Artiștii vor interpreta: Aubade lointaine pentru vioară și violă de George Enescu; Capriciul în sol minor op.12 nr.2 pentru vioară și violă de Hernyk Wieniawski.

Artistul va interpreta: George Enescu, Șapte cântece pe versuri de Clement Marot.

Artista va interpreta: Gavotte en Rondeau BWV1006 pentru chitară de Johann Sebastian Bach; Învârtita din Suita nr.4 pentru chitară de Cătălin Ștefănescu Pătrașcu; Invocacion y Danza pentru chitară de Joaquin Rodrigo.

 

Exit mobile version