Calendarul Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni 2016 este dedicat redescoperirii şi promovării patrimoniului identitar românesc din jurul graniţelor ţării.Calendarul este realizat în cadrul proiectului “Interferențe culturale românești – promovarea patrimoniului cultural românesc din comunitățile istorice din jurul granițelor României” .
La fila lunii ianuarie 2016 descoperim Cetatea Soroca, menţionată documentar în anul 1499. A fost cladită din lemn peste Nistru de Ștefan cel Mare în secolul al XV-lea. În timpul domniei lui Petru Rareş, pe resturile vechii cetăţi se construieşte o cetate nouă, din piatră, care se păstrează şi astăzi într-o stare excepţională.
Cetatea Soroca este unică printre cetăţile medievale moldoveneşti prin sistemul arhitectonic de construcţie. Planul său circular are un diametru de 37,5 m., patru turnuri circulare şi un turn de acces de plan rectangular, precizează IEH.
După ridicarea puternicei fortificaţii, oraşul Soroca a început să crească în importanţă având o funcţie administrativă şi comercială prin punctul vamal instalat aici. Totodată, prin fortificarea nucleului urban de la Soroca, s-a încercat crearea unui nou centru de greutate pentru comerţul de tranzit, după pierderea în 1484 a cetăţilor din sudul Moldovei.
Cetatea Soroca a fost închisă pentru restaurare în august 2013, iar lucrările au fost finalizate anul trecut.