Aflată la cea de-a treia ediție, Ziua comunității românești din regiunea Aragon a fost organizată de Sfântul Gheorghe/San Jorge, pe 23 aprilie 2016, o sărbătoare comună pentru comunitatea românească și pentru cea spaniolă locală, Sfântul Gheorghe fiind patronul Aragonului. Inițiatorul evenimentului a fost Asociația „ACASĂ”, care a beneficiat de susținerea financiară a ICR și sprijinul Consulatului României din Zaragoza, al Bisericii Ortodoxe Române „Adormirea Maicii Domnului” din Zaragoza și a Bisericilor Ortodoxe Române din teritoriul Aragones, Biserica Catolică, Asociația Rumanos sin Fronteras, Asociația Abriendo Camino din Zaragoza, Asociația Rumanos de Bajo Aragon din Alcañiz, Asociaciòn Los Carpatos din Sabiñanigo, firme românești locale.Programul a început cu Acatistul Sf. Gheorghe, Sfânta Liturghie și Parastasul de Obște de la Biserica Ortodoxă Română «Adormirea Maicii Domnului» din Zaragoza (construită într-o fostă hală industrială din oraș), la care au fost prezenți peste 350 de enoriași, și a continuat în Parcul de distracții al orașului. După Liturghie, tot în Biserică, rapsodul Ion Crețeanu a susținut un scurt recital format din Balada lui Constantin Brâncoveanu și Nu-i Iuda singur vinovat.
Președintele Asociației „Acasă”, Gabriela Mărginean, a subliniat importanța finanțării din România a proiectelor comunității din Aragon, dar și nevoia implicării membrilor diasporei.
La eveniment au participat Lucica Tudoran, viceconsulul României la Zaragoza, Ilie Bănică, ministru consilier în cadrul Ambasadei României la Madrid, și Magdalena Lungu, consilier diplomatic responsabil cu problematica comunității române din Spania. Din țară a fost prezent Radu Baltasiu, directorul Direcției Românii din Afara Granițelor din cadrul ICR.
Interpreții care au concertat pe parcursul întregii zile au fost Ion Crețeanu, Margareta Clipa, Petrică Mîțu Stoian, Dinu Iancu Sălăjanu și orchestra, maestrul Dumitru Fărcaș. Organizatorii au pus în scenă și momente speciale realizate de copii, tineri și adulți ce fac parte din comunitatea românească locală, axate pe dansul și cântecul tradițional românesc, primite cu aplauze.
Comunitatea românească din Aragon numără, potrivit ultimului recensământ din 2014, aprox. 60.000 de persoane, dintre care peste 33.000 în Zaragoza.