Tineri și copii din comunitățile românești din Spania și Portugalia se vor afla, în perioada 2-7 iulie 2017, într-un spaţiu de comunicare şi comuniune în tabăra de la Almeria, Spania.
Cunoaşterea şi aprofundarea istoriei, tradiţiilor şi obiceiurilor românești, formarea duhovnicească, promovarea spiritualităţii şi drepturilor culturale fundamentale sunt dezideratele taberei organizate de Episcopia Spaniei şi Portugaliei în parteneriat cu Asociația „Nepsis Spania” și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni).
Participanții la tabăra de cultură şi spiritualitate sunt îndemnaţi pe parcursul a şase zile să adopte un stil de viaţă diferit de cel cotidian, care, prin activităţile specifice, atât ludice, cât şi cultural-artistice şi sportive, să contribuie la întărirea sănătăţii sufleteşti şi trupeşti.
Tabăra de cultură şi spiritualitate de la Almeria este prima dintr-o serie de trei tabere care au loc în perioada 2 iulie – 27 august 2017, în Almeria și Madrid, Spania. Aceste tabere se adresează în special tinerei generaţii, creând o punte spirituală şi culturală între românii din diaspora.
În cadrul proiectului se are în vedere cunoaşterea şi aprofundarea istoriei, tradiţiilor şi obiceiurilor românilor, informarea şi formarea tinerilor, punându-le la îndemână abordări ortodoxe la multe din provocările cu care ei se confruntă zi de zi.
De asemenea, un aspect important al acestor tabere este cel de formare duhovnicească, aspect asigurat de seminariile susţinute de preoţii care fac parte din echipa de coordonare, care sunt concepute în aşa fel încât să îmbine educaţia formală şi nonformală, cuprinzând atât momente de reflecţie şi introspecţie, cât şi de destindere şi relaxare.
Proiectul ,,Tabere de spiritualitateşi cultură românească” a început în anul 2014 şi, datorită succesului pe care l-a avut, sprijinind participanţii în mobilizarea spre o mai bună implicare în viaţa comunităţilor de care aparţin, cât şi conturarea mai clară a valorilor spirituale şi principiilor creştine de viaţă, a continuat atât în anii 2015 și 2016, cât şi anul acesta.