Site icon TIMP ROMÂNESC

Spațiu de rugăciune pentru cei 10.000 de credincioși români din Frankfurt. Duminică a fost oficiată prima Liturghie

sursa foto: Basilica.ro

Duminică, 29 ianuarie 2017, în nou-înființata parohie Sfântul Apostol Bartolomeu din  Frankfurt pe Main (Germania) a avut loc prima Sfântă Liturghie arhierească.

Liturghia a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului,  împreună cu un sobor de clerici, a precizat Pr. Mircea Deac, parohul din Frankfurt pe Main, citat de Basilica.ro.

Preasfinția Sa a binecuvântat începutul de drum al parohiei și a transmis un cuvânt de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

Din luna noiembrie a anului 2012, Arhiepiscopia Germaniei s-a preocupat de înființarea unei parohii și de găsirea unui spațiu necesar desfășurării serviciilor liturgice pentru cei aproximativ zece mii de credincioși români din Frankfurt. În decembrie 2016 s-a găsit o soluție prin închirierea unei săli de 250 mp de la Parohia Evanghelică de pe strada Funckstrasse, numărul 14, din imediata apropiere a Târgului Internațional din Frankfurt (Messe Frankfurt).

Exit mobile version