Rata ridicată a șomajului, în special în rândul tinerilor, este principalul obstacol pentru recuperarea economică a Europei, potrivit economiștilor și experților prezenți la dezbaterile de miercuri de la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveția), informează agenția EFE.
Aceasta este una dintre concluziile la care a ajuns un grup de economiști și manageri în prima zi de dezbateri a Forumului Economic de la Davos, dezbateri ce au făcut referire la rolul Europei în contextul mondial și la posibilitățile acesteia de a concura ‘pe picior de egalitate’ cu Statele Unite ale Americii și China.
Rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor este una dintre problemele de fond ale continentului, care începe să piardă o întreagă generație, ce nu are nici prezent, nici viitor, a spus economistul american Kenneth Rogoff, profesor la Universitatea Harvard.
Nivelul îngrijorător al șomajului în rândul tinerilor nu este unica problemă a Europei, care trebuie să facă față îmbătrânirii galopante a populației și costurilor ridicate legate de energie.
Rogoff a afirmat că aproape se poate vorbi despre Europa ca fiind emergentă și a avertizat în legătură cu problema încă gravă pe care o reprezintă datoria europeană, ce nu poate fi rezolvată cu o creștere a PIB de doar 1%. În acest context, președintele companiei petroliere italiene Eni, Giuseppe Recchi, a subliniat că recuperarea economică a Europei este dependentă de modul în care se situează în privința atractivității pentru investiții și producție, în condițiile în care națiunile concurează între ele așa cum o fac și companiile.
Costul energiei, a semnalat el, este determinant și, în această privință, Statele Unite au un avantaj clar asupra Europei, unde costurile cu energia sunt duble față de cele din SUA.
Diferența dintre țări, a mai adăugat italianul, o fac guvernanții, deoarece ei sunt cei care pot face mai mult sau mai puțin dificil procesul de investiții și producție dintr-o țară.
Martin Sorell, director general executiv la compania britanică de comunicații WPP, a menționat că, în timp ce Franța încă se confruntă cu grave probleme și Italia abia începe să iasă din criză, Spania se ridică, în pofida ratei ridicate a șomajului, care este de 50% în rândul tinerilor.
Fostul președinte al Bundesbank Axel Weber, a afirmat, la rândul său, că optimismul privind recuperarea în Europa ‘nu este total justificat’, deoarece o medie de creștere de 1% este insuficientă pentru a crea locuri de muncă și a atrage investiții.
Aproximativ 2.500 de participanți din peste 100 de țări sunt așteptați la cea de a 44-a ediție a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, care are loc de miercuri până sâmbătă în orașul elvețian. Evenimentul organizat anual reunește manageri din cele 1.000 de companii membre ale organizației, precum și politicieni, reprezentanți din mediul academic, ONG-uri, lideri religioși și jurnaliști, cu scopul de a dezbate problemele globale stringente.
În 2014, creșterea decalajului dintre bogați și săraci este considerată ca fiind cel mai mare risc pentru stabilitatea globală, potrivit unui studiu publicat recent de WEF. În raportul anual, organizația avertizează că disparitatea veniturilor reprezintă riscul cu cele mai mari șanse să provoace daune globale grave în următorul deceniu. Totodată, s-a evidențiat și riscul tot mai amenințător al atacurilor cibernetice.