Site icon TIMP ROMÂNESC

Spectacol românesc în premieră la Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii din Ankara

Actorii Ecaterina Rotaru, Tudor Rotaru și Laurențiu Vasilache din Iași aduc, pe 27 și 29 aprilie, în premieră pe scenele Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii din Ankara piesa de teatru ”Hawaiiii”.

Cei trei actori  sunt absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi. În anul 2008 au înființat o trupă din dorinţa de aduce arta mânuirii mai aproape de public într-un mod profesionist, dar în egală măsură natural, firesc şi deschis faţă de cei mai tineri spectatori.

”Hawaiiii” este cel mai nou spectacol al teatrului de buzunar Puppets Art Time. Un spectacol nonverbal, plin de gaguri şi de momente amuzante, create de actori prin diverse moduri de exprimare scenică: mişcare scenica, expresii faciale, mişcare corporală, elemente de pantomimă şi de animaţie. Cu gândul la relaxare, personajul nostru îşi pornește călătoria spre locul ideal, Hawaii. Cei doi prieteni care sunt lăsati acasă au grijă ca din acest sejur mirific să facă un calvar. Finalul spectacolului îi surprinde pe cei trei protagonişti într-un moment în care realizează că prietenia lor este mai presus decât orice poantă sau vacanță. Singura tristeţe pe chipul lor se observă când realizează că spectacolul s-a sfârşit.

Profitând de scurtul popas de o zi la Istanbul în drumul lor spre Anakara, talentații păpușari ieșeni au oferit elevilor unei școli generale din vecinitatea ICR Istanbul în data de 22 aprilie 2015 un atelier de inițiere în arta mânuirii păpușilor.

Sprijinind participarea românească la festival, ICR Istanbul se află la prima colaborare cu renumitul operator cultural din Anatolia Centrală, ”Hawaii” fiind primul spectacolul românesc de marionete montat pe scenele Direcției Teatrelor de Stat din Ankara.

Organizat cu prilejul serbării Zilei Copilului în Republica Turcia (23 aprilie), festivalul a reunit până în prezent companii de teatru din peste 40 de ţări (Austria, Bulgaria, Ungaria, Singapore, Belgia, Italia, Rusia, Germania, Ciprul de Nord, Israel, România, Serbia, Muntenegru, Franţa, Elvețiană, Spania, Lituania, Olanda, Slovenia, Anglia, Cuba, Ucraina, China, Chile, Luxemburg, Croţia, Kosovo, Polonia, Canada, Cehia, Georgia, Iacuţia și SUA) şi a găzduit peste 125 de piese de teatru diferite în faţa unei audienţe de 150.000 de persoane.

Exit mobile version