Institutul Cultural Român de la Paris împreună cu Ambasada României în Franţa și editura Transignum organizează în 16 martie, începând cu orele 19h30, în Sala bizantină a Palatului Béhague, un spectacol de muzică, coregrafie și poezie, intitulat „Capital poetic fără frontiere”.
Evenimentul este parte a proiectului francez de mare anvergură Printemps des poètes, care se derulează în toată Franţa între 11 – 27 martie 2023, având ca temă a acestei ediţii Frontierele.
”Mai multe ediții precedente s-au derulat în jurul unor teme ca Frumusețea, Curajul, Dorința sau Efemerul. Anul acesta am decis să părăsim spațiul imaginarului, al sentimentelor, pentru a pătrunde în realitatea imediată a lumii diferite pe care o trăim de când a început războiul din Ucraina. Un război care a avut ca motiv frontierele, aceste linii care nu sunt doar geopolitice sau armate. Dincolo de concept poate că este momentul de a ne întreba și de a întreba ce se întâmplă cu această lume care reunește dar și dezbină, surprinde, separă, impunându-ne limite mereu mai constrângătoare pe care suntem obligați să le depășim. Știind că uneori sufletul și inima pot face miracole acolo unde hărțile devin confuze”, declară organizatorii.
Spectacolul îi are ca invitaţi pe compozitorii Mihaela Vosganian, Horia Surianu, Alexandru Gherban, poeţii Muriel Augry, Linda Maria Baros, Carole Mesrobian, Davide Napoli, dansatoarele Eliza Felz, Michiko Fou, actorul Fabien Merlino, violoncelistul Andrei Kivu etc.
Din program :
« Pas» : performance Elisa Felz/Eva Gallizzi, pe un text de Linda Maria Baros, muzica Alexandre Gherban -participă dansatoarea Eliza Felz, compozitorul Alexandre Gherban
« Spațializarea ecoului» : proiecție video de Natia Zhvania, cu efecte speciale de Anemona Crisan, text de Davide Napoli, muzica Alexandre Gherban
« Femeia incasabilă» : performance de Ailine Nichi, text plurilingv de Carole Mesrobian, muzica Horia Surianu – participă Carole Mesrobian, Horia Surianu
« Trese de trese » : performance de Michiko Fou pe un text de Michel Onfray, muzica Horia Surianu interpretată în Alpi (bucium) de Lionel Rounoux – fragmente recitate de Fabien Merlino.
Moment poetico/muzical/vizual intitulat « Memento » : în scenografia și muzica Mihaelei Vosganian, pe texte compuse de Muriel Augry. Participă : Andrei Kivu -violoncel, ocarina, Fabien Merlino fragmente recitate, Mihaela Vosganian – voce electronică live.