Reprezentanții României au obținut de 21 de medalii la Campionatul Mondial de Arte Marțiale, desfășurat în Toscana (Italia), în perioada 29 octombrie – 3 noiembrie. Federația Română de Freestyle Kickboxing (FRFK) s-a prezentat la această competiție cu 13 sportivi, patru dintre ei de la departamentul de Kickboxing, care au obținut trei medalii de argint și patru de bronz. Lotul a fost condus de președintele federației, sensei Adrian Dejanu, centura neagră 5 Dan, se precizează într-un comunicat remis www.viitorulilfovean.ro/timpromanesc. De asemenea, departamentul de Self Defense, condus de antrenorul federal Ilie Nicușor, s-a prezentat la competiția din Italia cu nouă sportivi care au adus acasă 13 medalii – patru de aur, cinci de argint și patru de bronz.
La competiția denumită Unified World Championship, s-au prezentat peste 5.000 de sportivi din 113 țări de pe cinci continente. Din acest motiv, președintele FRFK susține că prin participarea la acest eveniment, lotul României a reușit să demonstreze un înalt nivel de pregătire, concurând alături de cei mai buni sportivi din lume. Acesta a mai declarat că este foarte mândru de prestația sportivilor români, care au reprezentat cu mândrie țara. l.