Cu ocazia trilateralei România – Republica Moldova – Grecia a comisiilor de afaceri europene, la Atena a fost semnat un Memorandum de Înțelegere pentru susținerea parcursului european al Rep. Moldova.
“Am convenit să încurajăm mai mult și să promovăm cooperarea între cele trei foruri legislative în toate chestiunile de interes comun. Mulțumesc pentru colaborarea excelentă doamnei Ina Coșeru, președinte al Comisiei pentru Politica Externă și Integrare Europeană din Parlamentul Republicii Moldova, precum și doamnei Doina Gherman, vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova, și domnului Ioannis Plakiotakis, vicepreședinte al Parlamentului elen și președinte al Comitetului Special Permanent pentru Afaceri Europene”, a afirmat Ștefan Mușoiu, președintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaților, care a subliniat rolul diplomatiei parlamentare în sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova și necesitatea acordării unui suport continuu și adaptat pentru întărirea stabilității și rezilienței.
Din delegația parlamentară au mai făcut parte deputat Mirela Furtună, vicepreședinte al comisiei, precum și deputați Andi-Lucian Cristea și Zakarias Zoltán, membri ai comisiei.
Reuniunea a prilejuit o discuție aplicată între delegațiile parlamentare prezente, dialog care a evidențiat provocările specifice întâmpinate de fiecare parte și zonele în care este necesar ajutor și solidaritate. Parlamentarii eleni au vorbit despre dificultățile generate de migrația ilegală și au reafirmat sprijinul pentru aderarea completă a României la Spațiul Schengen.