În cadrul vizitei oficiale pe care a efectuat-o în Turcia, în perioada 27 – 29 aprilie 2014, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a participat la inaugurarea Standului de carte românească din cadrul Bibliotecii Naţionale a Turciei. La eveniment a fost prezent și omologul președintelui Camerei Deputaților, Cemil Çİçek, preşedintele Marii Adunări Naţionale a Turciei, transmițând un mesaj semnificativ privind importanţa diplomaţiei parlamentare în promovarea relaţiilor dintre România și Turcia, potrivit www.promptmedia.ro
Dimensiunea culturală reprezintă unul dintre principalele paliere ale cooperării extrem de strânse între România și Turcia, a declarat președintele Camerei Deputaților, exprimându-și aprecierea pentru intensificarea excelentelor relaţii bilaterale și pentru consolidarea colaborării parlamentare dintre Camera Deputaţilor şi Marea Adunare Națională.
”Standul de carte românească deschis astăzi reprezintă o mărturie contemporană a întrepătrunderilor seculare de tradiţii, obiceiuri, limbă şi mod de viaţă dintre culturile noastre. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la concretizarea acestui proiect menit să aducă mai aproape țările noastre. Sunt bucuros că am reuşit, cu sprijinul Institutului Cultural Român, să aducem contribuția Camerei Deputaţilor la îmbogățirea acestui stand prin realizarea unei donaţii
de cărţi, albume şi alte materiale documentare care vin să deschidă o fereastră spre arta şi cultura noastră”, a spus Valeriu Zgonea.
Camera Deputaților a contribuit cu 500 de volume la îmbogățirea fondului de carte al Standului de la Ankara dedicat României.
Totodată, la Istanbul, Valeriu Zgonea a avut o întâlnire cu reprezentanți ai Consiliului de Afaceri Turcia – România din cadrul Consiliului de Relații Economice Internaționale al Turciei (DEIK). Dezbaterile au evidențiat dinamica relaţiilor bilaterale, cu creşteri semnificative care au sfidat criza economică internaţională. ”Ambele ţări au potenţial de creştere şi diversificare şi îşi menţin obiectivul comun ca în următorii cinci ani, nivelul schimburilor comerciale să ajungă la 10 miliarde dolari”, a declarat oficialul român.
De asemenea, președintele Camerei Deputaților a avut, marți, întrevederi cu Kadir Topbaş, primarul Municipalităţii Metropolitane İstanbul, și cu Hüseyin Avni Mutlu, guvernatorul oraşului İstanbul. Discuțiile au vizat, în principal, consolidarea dimensiunii economice bilaterale şi valorizarea oportunităţilor de investiţii, dar și dezvoltarea colaborării în plan cultural, potrivit unui comunicat primit de la cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor. – PROMPT MEDIA