Comisia pentru Situații Excepționale din Republica Moldova (CSE) a decis prelungirea stării de urgență cu încă 60 de zile, în contextul războiului din Ucraina, relatează tvrmoldova.md.
Anunțul a fost făcut de premierul Natalia Gavrilița la începutul ședinței de Guvern.
Noua stare de urgență ar trebui să intre în vigoare începând cu 7 octombrie, după ce va fi supusă votului Parlamentului.
Ana Revenco, ministru de Interne: „În contextul în care criza poate să se aprofundeze pe fundalul ultimelor evenimente la nivel regional dar şi global este nevoie de a lua în calcul câteva elemente cheie care condiţionează în mod cert menţinerea unor condiţii speciale în porcesul de gestionare a situaţiei. Printre amenințările principale, cu care se poate confrunta țara noastră în perioada imediat următoare, sunt: limitarea sau sistarea resurseleor energetice extinderea zonelor afectate de război către hotarele Republicii Moldova, aplicarea armelor nucleare cu efect regional și global, dar şi sporirea fluxului de refugiați din Ucraina.”
Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii: „Susţinem raportul prezentat de MAI. Situaţia în domeniul energetic, după 1 octombrie, din păcate nu s-a îmbunătăţit, din contră. Am văzut cu toţii acea decizie de reduce volumul de gaz livrat Republicii Moldova cu 30%. În acest sens şi pe piaţa gazelor şi a energiei electrice avem o situaţie de incertitudine cu riscuri înalte şi este nevoie să fim pregătiţi şi să putem lua decizii rapide.”
Starea de urgență a fost instituită pe 27 februarie, la trei zile după începutul invaziei ruse în Ucraina și a fost prelungită pentru diferite perioade. Stiri.tvr.ro