„Personalităţi marcante din Istoria Basarabiei şi Timocului” vor fi prezentate pe 21 noiembrie, la la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, cu prilejul dezbaterii organizată de Asociaţia Studenţilor Timoceni şi Asociaţia Studenţilor Basarabeni din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, CJ Dolj şi cotidianul regional “Cuvântul Libertăţii”.
Prin acest proiect, tinerii vor să prezinte publicului interesat de istoria românilor din comunităţile istorice, mai multe teme, pe marginea cărora vor fi antrenate oficialităţi locale şi centrale, importanţi lideri din Basarabia şi Timoc, diplomaţi, europarlamentari, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură, profesori universitari, istorici şi, nu în ultimul rând, media locală şi centrală.
În cadrul acestei dezbateri vor fi evocate trei personalităţi marcante: Dorina şi Ion Aldea Teodorovici din rep. Moldova, şi Gheorghe Suveică, un erou al Văii Timocului.
O a doua parte a dezbaterii va fi rezervată campaniei iniţată de Asociaţia de Basarabeni din România şi cotidianul regional Cuvântul Libertăţii cu tema ”Pentru cine votăm? Pentru noi cetăţenii sau pentru ei politicienii”, cu referire la apropiatele alegeri parlamentare, din 30 noiembrie, din Rep. Moldova.
Vor fi prezenţi studenţi basarabeni din Craiova, Petroşani, Bucureşti, studenţi din Serbia, reprezentanţi ai Ambasadei Rep. Moldova în România, reprezentanţi ai autorităţilor centrale din Rep. Moldova, parlamentari, europarlamentari, precum şi ai autorităţilor locale şi judeţene.
Scopul proiectului este motivarea tinerilor basarabeni aflați la studii în România să se mobilizeze, conștienț de importanța ieșirii la vot și susținerea vectorul european al Rep. Moldova.