Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Daniel Ioniţă, a participat, pe 21 mai, la vernisajul expoziţiei de artă organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Diversităţii Culturale.
Evenimentul este realizat de Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României şi cu participarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice al Guvernului şi se înscrie în seria de manifestări consacrate celei de-a 60-a aniversări a aderării României la ONU. Expoziţia este găzduită în perioada 21 mai – 5 iunie în sălile Euforia şi Symposium ale Bibliotecii Naţionale a României.
Cu această ocazie, secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă a subliniat faptul că, pe lângă pilonii principali ai activităţii Organizaţiei Naţiunilor Unite – pace şi securitate, dezvoltare, democraţie şi drepturile omului – o temă importantă de pe agenda organizaţiei internaţionale o reprezintă diversitatea culturală. Astfel, în cadrul sistemului onusian, România a susţinut constant diversitatea culturală ca instrument eficient şi universal de promovare a păcii şi înţelegerii între state.
Expoziţia cuprinde trei mari secţiuni având ca protagonişti trei autori reprezentând genuri artistice diferite: operele de sculptură în bronz ale artistului Alex Ivanov, sub titlul „Cei care ar fi fost”, un omagiu adus victimelor Holocaustului, expoziţia pictorului suprarealist Mircea Criste -“Anotimpuri interioare”, precum şi fotografii artistice ale Maria Dobrescu -„Sub acelaşi cer”, care surprind peisaje, tradiţii, obiceiuri ce ilustrează patrimoniul cultural român şi european.
Vernisajul a inclus şi ceremonia de acordare a diplomelor de merit „Dimitrie Cantemir” pentru iniţiativa ONU intitulată „Alianţa Civilizaţiilor”.
Ziua de 21 mai a fost proclamată Ziua Mondială a Diversităţii Culturale de către Adunarea Generală a ONU în 2002. Cu un an înainte, UNESCO adoptase Declaraţia Universală privind Diversitatea Culturală al cărui Articol 1 stipulează: „Ca sursă de schimburi, inovaţie şi creativitate, diversitatea culturală este necesară umanităţii aşa cum biodiversitatea este pentru natură. În acest sens, patrimoniul comun al umanităţii trebuie să fie recunoscut şi afirmat pentru generaţiile prezente şi viitoare.”