Ȋn perioada 12-14 aprilie, la Centrul Expozițional Olympia din Londra, va avea loc unul dintre cele mai mari evenimente ale industriei mondiale de carte – Târgul Internațional de Carte. Participarea României la ediţia acestui an a Târgului este dedicată memoriei celebrului scriitor şi istoric al religiilor Mircea Eliade, la 30 de ani de la moarte. Cu acest prilej, editura britanică Istros Books va publica prima operă literară semnată de autorul român, volumul autobiografic „Romanul adolescentului miop”.Cu trimitere la una dintre cele mai apreciate opere de ficţiune ale lui Eliade – Noaptea de Sânziene, titlul programului românesc – „Books that Open the Skies”/ „Cărţi ce deschid cerurile” – subliniază rolul cărţilor în facilitarea accesului spre o realitate alternativă, eliberată de cotidian şi contingent, precum şi misiunea intelectuală a marelui scriitor de restaurare a unei realităţi ocultate.
Cele trei zile de lansări de carte, dialogurile, expoziţiile şi concertele vor gravita în jurul a doi scriitori emblematici pentru literatura română contemporană – Mircea Eliade şi Mihail Sebastian -, readuşi pe rafturile iubitorilor de lectură din Marea Britanie prin intermediul celor două volume traduse în limba engleză – Romanul adolescentului miop şi De două mii de ani. Astfel, sediul ICR Londra va găzdui două evenimente speciale dedicate celor doi autori, organizate în ultimele două zile de Târg.
Prezenţa românească, cu un program conceput şi organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărții şi ICR Londra, își propune, la fel ca şi la ediţiile precedente, să creeze un context de manifestare pentru profesioniștii cărții din România şi partenerii acestora. Standul românesc va fi, aşadar, zonă de expunere pentru cele peste 25 edituri și reprezentanții lor, fiind în acelaşi timp şi un spaţiu de întâlnire şi negociere. Ȋntrucât accesul publicului larg este limitat în locaţia principală a Târgului, evenimentele care compun programul românesc în acest an sunt organizate la sediul ICR Londra, dar şi la celebra Librărie Waterstones Piccadilly din centrul Londrei, unde literatura română va fi prezentă în premieră prin intermediul celor mai recente apariţii editoriale în traducere în limba engleză.
Spre deosebire de alte târguri de carte din Europa, Târgul de la Londra este un târg de networking şi de afaceri destinat exclusiv profesioniştilor cărţii – editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Marea Britanie şi din peste 100 de ţări din toată lumea, participarea internaţională numărând peste 1700 de standuri. În afara standurilor expoziţionale, evenimentele organizate în cadrul târgului includ conferinţe şi seminarii cu tematici specifice, precum programul English PEN Literary Cafe şi seria organizată de Literary Translation Centre.
Standul românesc și programul de evenimente aferent sunt concepute, organizate și finanțate de Institutul Cultural Român prin intermediul Centrului Național al Cărții și al ICR Londra și realizate cu sprijinul Ambasadei României la Londra, al Librăriei Waterstones Piccadilly, al Asociaţiei Editorilor din România, precum şi al editurilor Istros Books, Penguin Books şi Profusion Books.