Senatorul Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă, a discutat cu ambasadorul Mohamed Eltayeb Gasmalla Mudawi, însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei Republicii Sudan în România, despre situaţia statelor africane.
Diplomatul, fost consul în Romînia în perioada 1996-2001, a propus, printre altele, organizarea la Bucureşti a unui forum economic, așa cum s-a întâmplat deja în Germania, Italia sau Spania, noteză www.promptmedia.ro.
Partea sudaneză a prezentat, de asemenea, domeniile de interes, în special pe palierul economic, vizate de ţara sa în dialogul cu partea română – infrastructura, mediul, exploatarea petrolieră, un domeniu de tradiţie în relaţiile bilaterale româno-sudaneze.
A fost analizată posibilitatea realizării de contacte la nivel parlamentar, în perioada următoare, fapt care trebuie să aibă ţină seama şi de activitatea internă a Parlamentului şi de desfăşurarea, în acest an, a alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale în ţara noastră.