Site icon TIMP ROMÂNESC

„Sunt o babă comunistă” a ajuns la Madrid

Zilele filmului românesc, eveniment cultural ajuns la a 4-a ediție în capitala spaniolă, au fost inaugurate marți seară la Filmoteca spaniolă cu premiera în Spania a filmului „Sunt o babă comunistă”. Regizorul Stere Gulea a fost prezent la proiecție, prilej pentru a discuta cu publicul.

„Interesul relativ consistent pe care filmul l-a suscitat în țară poate că a readus numele meu mai mult în prezent. Este posibil să mai fie o legătură: interpretarea Luminiței Gheorghiu, care face practic primul ei rol major în ‘Moromeții’, iar aici are primul rol principal după ce a avut sufragiile presei la ‘Poziția copilului'”, a explicat Stere Gulea.

Ediția din acest an a Zilelor filmului românesc, care au loc la Madrid din 2010, este cea mai amplă, cu proiecțiile a 8 lungmetraje de ficțiune și 5 documentare, explică Ioana Anghel, directorul ICR Madrid. Instituția organizează acest ciclu de film românesc, în colaborare cu Filmoteca spaniolă și Cinemateca din Madrid. „Atât filmele de ficțiune, cât și documentarele sunt foarte noi, majoritatea din anii 2012-2013, premiate la festivalurile internaționale, iar unele chiar au parte de premiera în Spania”, precizează ea.

Acest ciclu de film românesc a intrat pe agenda culturală a iubitorilor de cinema din Madrid, bucurându-se și de sprijinul unor cunoscuți critici de film. Ediția din acesta an, care se va încheia la 30 ianuarie 2014, se desfășoară în colaborare cu Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), Mediapro Entertainment România, Festivalul de Film de Autor din Barcelona — D´A și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Societății Autorilor Români din Audiovizual.

Regizorul Stere Gulea și-a prezentat în premieră în Spania filmul „Sunt o babă comunistă” (2013), care îi are în distribuție pe Luminița Gheorghiu, Marian Râlea și Ana Ularu, iar miercuri urmează să prezinte clasicul „Moromeții”, din 1988.

Exit mobile version