Filmul ”Sunt o babă comunistă” (regia Stere Gulea) va fi proiectat în premieră la Berlin, pe 28 mai. La proiecție sunt invitați regizorii români de film, care, vor dialoga, după vizionare, cu publicul. ”Sunt o babă comunistă” face parte din seria de proiecții de film „New Romanian Films”, care prezintă cele mai recente filme românești, inedite pentru publicul german.
Seria a fost deschisă în luna martie cu filmul lui Igor Cobileanski, ”La limita de jos a cerului”, urmat de ”Love Building” al Iuliei Rugină, în aprilie.
Filmul este o adaptare după romanul cu același nume scris de Dan Lungu. Viaţa liniştită de provincie a soţilor Emilia şi Ţucu este dată peste cap atunci când fiica lor se întoarce din Canada, împreună cu logodnicul ei american. Ce ar fi trebuit să fie o întâlnire fericită se transformă repede într-o situaţie complicată şi în acelaşi timp amuzantă. Părinţii fetei află că tânărul cuplu trece prin probleme financiare grave, aşa că sunt dispuşi la orice sacrificiu pentru ca viitoare familie a fiicei lor să nu ducă lipsă de nimic.
Rolul ”babei comuniste” este jucat de consacrata actriță Luminița Gheorghiu, cu o impresionantă carieră cinematografică.
Stere Gulea, regizor şi scenarist, este de formaţie filmolog (a absolvit IATC secţia teatrologie-filmologie). A trebuit să aştepte 5 ani pentru ca cenzura comunistă să aprobe unul dintre cele mai reuşite filme româneşti, „Moromeţii”. Se remarcă prin preocuparea pentru o construcţie dramaturgică solid articulată şi pentru dimensiunea culturală a operei cinematografice. A regizat peste 10 filme şi a scris numeroase scenarii. Cele mai cunoscute filme: „Moromeţii” (1988) şi „Castelul din Carpaţi” (1981). De-a lungul timpului a obţinut mai multe premii: ACIN 1975 („Sub pecetea tainei”); ACIN 1977 („Iarba verde de acasă”); ACIN 1987 („Moromeţii”); UCIN 1991 („Piaţa Universităţii, România”); UCIN 1993 („Vulpe vânător”); UCIN 1994 – 1995 şi Marele premiu la San Marino („Stare de fapt”). Ultimul film regizat, terminat în octombrie 2011, este „Sunt o babă comunistă”.