O delegație a Ministerului Culturii din R. Moldova, condusă de viceministrul Igor Şarov, s-a întâlnit la București, cu conducerea Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni. Alături de membrii delegaíei s-au aflat reprezentanți ai Ambasadei R. Moldova la Bucureşti, precum şi preşedintele Fundaţiei Syllabus, Eugen Ursu.
Cu această ocazie a fost semnat un protocol de colaborare ce vizează proiecte comune culturale, educaţionale şi de cercetare ştiinţifică.
Astfel, în perioada 23-27 iunie, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” în parteneriat cu Ministerul Culturii de la Chişinău, organizează „Tabăra de istorie şi civilizaţie românească” dedicată etnicilor români din R. Moldova, studenţi ai Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii de Stat din Moldova. Tinerii vor participa la activităţi socio-culturale menite să crească gradul de informare al acestora în domenii de interes: istorie, cultură şi civilizaţie românească, dar şi politici europene. De asemenea, participanții la tabără vor putea cunoaște mediul academic românesc şi vor face schimb de experienţă cu studenţi de la diverse universităţi din România. Programul „Taberei de istorie şi civilizaţie românească”, organizată de către IEH, include cursuri, pe care studenţii Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii de Stat din Moldova le vor urma la Institutul Diplomatic Român, în Bucureşti, precum şi vizitarea unora dintre cele mai importante obiective culturale româneşti: Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Ţăranului Român, Mânăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus (jud. Braşov), Castelul Peleş, Sinaia (jud. Prahova).