La ediția din 2016 a programului „DOR – Diaspora – Origini – Reveniri” (corespondentul din Republica Moldova al Programului de tabere ARC derulat de DPRRP pentru copiii etnicilor români de pretutindeni) vor participa, pentru prima dată, și 10 tineri originari din România. Acest lucru este posibil în baza Memorandumului de Înțelegere semnat între Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) și Biroul pentru Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, pe 20 octombrie 2015.
Copiii selectați vor avea activități creative, sportive, artistice, lingvistice și culturale, care se vor desfășura într-un stil interactiv și ludic.
Ministrul delegat Dan Stoenescu a precizat că organizarea acestor tabere se înscrie în linia stabilirii unui cadru de cooperare între cele două state, care să permită o abordare coerentă și structurată în domeniul relațiilor dintre membrii comunităților originare din România și, respectiv, Republica Moldova, aflați în afara granițelor.
“E important să avem o acțiune conjugată a celor două state în relația cu diaspora și vom continua să sprijinim românii originari din Republica Moldova, oriunde s-ar afla”, a declarat oficialul român.
DPRRP desfășoară în fiecare an Programul de tabere ARC, destinat copiilor și etnicilor români de pretutindeni. Obiectivul programului îl reprezintă conştientizarea apartenenţei la identitatea culturală română şi aprofundarea cunoştinţelor de cultură şi civilizaţie românească. Cele şase ediţii anterioare au strâns peste 10.000 de participanți din statele aflate în jurul graniţelor şi Balcani, respectiv Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, Ucraina (regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia), Ungaria, Serbia (Voivodina şi Valea Timocului), Bulgaria, Albania, Republica Macedonia, precum şi din Italia, Spania, Grecia, Statele Unite ale Americii, Canada sau din Orientul Mijlociu şi Africa.
Programul DOR este o inițiativă a Guvernului Republicii Moldova care constă în organizarea anuală, în luna august, a unui program de vară pentru copiii cetățenilor din Republica Moldova aflați peste hotare. Programul DOR are scopul de a consolida legăturile emoționale, culturale și de identitate ale copiilor – generația a doua de emigranți – cu țara lor de baștină, Republica Moldova.
Copiii participă la ateliere despre istoria, muzica populară, limba română, bucătăria tradițională, meșteșugărit și instrumentele naționale. Se întâlnesc, de asemenea, cu personalități din Moldova sau participă la excursii prin țară pentru a cunoaște direct țara lor de origine sau a părinților lor.
Dosarele depuse de copiii și adolescenții din Republica Moldova vor fi colectate și evaluate de partenerii BRD – NEXUS Moldova, prin centrele regionale NEXUS din Chișinău, Cahul, Ungheni și Edineț.
Pentru a participa la DOR 2016, candidații trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 12-17 ani, să poată comunica în limba română, iar cei care au fost la edițiile precedente – să asigure înscrierea a cel puțin alți doi candidați noi.
Rezultatele înscrierilor vor fi anunțate pe 1 iunie 2016.
Copiii selectați să participe la programul DOR vor avea activități creative, sportive, artistice, lingvistice, de cunoaștere a istoriei și culturii, vizite culturale și întâlniri oficiale. Toate activitățile vor fi desfășurate într-un stil interactiv și de jocuri.
Până în prezent, la DOR au participat peste 200 de copii din Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia, România, Kazahstan, Canada, Spania, Ucraina, Marea Britanie, Franța, Germania și Republica Moldova.
La ediția din acest an, organizată în perioada 20 – 28 august, sunt așteptați să participe 100 de adolescenți.
Dintre aceștia – 75 de membri ai diasporei Republicii Moldova, 15 copiii și adolescenți din Republica Moldova și, pentru prima dată, 10 din diaspora română.
Programul DOR se desfășoară sub patronajul prim-ministrului Republicii Moldova.