În perioada iulie-septembrie 2015, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” organizează mai multe serii de tabere tematice pentru istoricii, bibliotecarii și muzeografii din Rep. Moldova, organizate de Centrul european pentru limba, cultura și civilizația românească de la Crevedia din cadrul IEH cu sprijinul Ministerului Culturii din România.
În baza parteneriatului dintre cele două instituții, directorul general adjunct Nicolae Brînzea, a înlesnit întâlnirea dintre viceministrul culturii și prof. univ. dr. Sergiu Nistor, consilier prezidențial al departamentului Cultură, Culte și Centenar al Administrației Prezidențiale, întâlnirea fiind una constructivă.
De asemenea, protocolul de colaborare dintre Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni și Ministerul Culturii din Rep. Moldova va fi reînnoit pentru un an, începând cu luna iunie a anului curent.
Aceste aspect au fost discutate și săptămâna trecută de viceministrul Culturii din Rep. Moldova, Igor Șarov, împreună cu șeful Direcției pentru Cooperare Internaţională din cadrul Direcţiei Generale al Ministerului Culturii din Rep. Moldova, Orest Dabija, Secretar I al Ambasadei Rep. Moldova, Vasile Popovici, directorul general adjunct al Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni Nicolae Brînzea și expertul II pe probleme de spiritualitate din cadrul IEH, Dan Mirea.
Aceștia au subliniat și acordarea unei serii de volume din partea Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, pentru elevii câștigători ai olimpiadelor de istorie din Rep. Moldova.