Site icon TIMP ROMÂNESC

Taberele ARC, model de colaborare instituțională în beneficiul copiilor din comunităților românești

2.000 de copii, repartizați în cinci serii, împreună cu cadre didactice din comunitățile românești din afara granițelor vor participa, în acest an, în perioada 29 iunie – 3 august 2015, la ”Taberele ARC”, care vor fi organizate în urma Protocolului de colaborare semnat astăzi, la sediul MAE, de ministrul Angel Tîlvăr, din partea Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretudindeni, (DRP) și ministrul Gabriela Szabo, din partea Ministrului Tineretului și Sportului (MTS).

Se urmărește conștientizarea apartenenței la comunitatea română a copiilor din comunitățile din afara granițelor.

Aceste tabere pot contitui un model de colaborare între diferitele instituții ale statului care au în sfera de competență responsabilități legate de problematica românilor de pretutindeni”, a precizat ministrul Angel Tîlvăr.

Taberele ARC se adresează copiilor și tinerilor din comunitățile de români care îți asumă în mod liber identitatea culturală românească, persoanelor de origine română și celor care aparțin filonului cultural românesc.

Cu prilejul acestor tabere, participanții vor avea posibilitatea să aprofundeze cunoștințele de cultură și civilizație românească,  să dezvolte abilitățile de comunicare în limba română și vor interacționa cu copii de origine română din alte comunități, în paralel cu intrarea în contact direct cu realitățile României.

Activitățile care se vor desfășura – sportive, culturale și educative – vor fi organizate pe grupe de vârstă, astfel încât, într-un cadru informal, tinerii de etnie română din vecinătate vor putea comunica cu cei din emigrația recentă, împărtășindu-și, astfel, propriile experiențe.

Aceste tabere au ca scop recreerea, socializarea și relaționarea tinerilor prin îmbinarea activităților artistice cu cele practice, complenetare celor oferite de sistemul de învățământ”, a declarat ministrul Gabriela Szabo.

Selecția participanților va fi realizată prin intermediul reprezentanților diplomatice ale României.

Exit mobile version