Profesorii din şcolile cu predare în limba română din stânga Nistrului sunt supuşi unor noi presiuni din partea administraţiei separatiste de la Tiraspol, semnalează presa de la Chișinău. Cadrele didactice de la liceul „Mihai Eminescu” din Corjova au primit o înştiinţare verbală că vor plăti pentru întreţinere conform tarifelor stabilite de Chişinău, care sunt de două ori mai mari decât cele aplicate în regiune.
Inştiinţarea din partea autorităţilor de la Tiraspol privind tarifele noi au primit, deocamdată, câţiva profesori din Corjova.
”Vom fi nevoiţi să plătim nu după tarifele din Transnistria, dar după tarifele, care sunt în Moldova. Cu aceasta ei pun pe profesorii într-o situaţie foarte neplăcută. Nouă nu ne ajunge cu ce să achităm serviciile comunale”, spune directorul liceului „Mihai Eminescu” din Corjova, Ion Popuşoi.
„Problema constă nu în starea financiară, cât în motivul politic, impus de către liderii separatişti de la Tiraspol”, a explicat Constantin Sucitu, directorul gimnaziului din Corjova.
Şeful Biroului pentru reintegrare spune că subiectul va fi inclus pe ordinea de zi a negocierilor în formatul „5+2”.
„Astfel de plăţi sunt solicitate pentru comunale din partea şcolilor. În ultima perioadă de timp se atestă deja următorul fenomen, când reprezentanţii Tiraspolului au extins această solicitare şi asupra locuitorilor din regiune. Sensul principal al acestor acţiuni este de a descuraja locuitorii din regiunea transnistreană de a lucra în serviciile constituţionale”, susţine şeful Biroului pentru reintegrare, George Bălan.
În aprilie anul trecut, aceeaşi abordare a fost aplicată şi în cazul poliţiştilor moldoveni care activează în zona de securitate. Tarifele pentru servicii comunale pe malul stâng al Nistrului sunt de câteva ori mai mici, decât cele stabilite la Chişinău. Astfel, pentru un metru cub de apă, locuitorii regiunii transnitrene plătesc aproape 6 lei, cu tot cu servicii de canalizare.
În Capitală, acelaşi tarif este dublu. Un kilowatt oră de energie electrică în stânga Nistrului costă 47 de bani, iar la Chişinău este de 1,4 lei. Iar pentru gazele naturale, populaţia din raioanele de est achită de şase ori mai puţin decât cea de pe malul drept al Nistrului. Este de menţionat cădatoria Transnistriei pentru gazele ruseşti consumate este de aproximativ 3,5 miliarde de dolari.