Ministerul Sănătății a prelungit termenul de ridicare de la centrele de vaccinare a tichetelor de masă acordate pentru persoanele cu schema completă de vaccinare de la 60 de zile la șase luni, printr-un ordin al ministrului interimar Cseke Attila.
Măsura a fost luată pentru continuarea activității de vaccinare în condiții optime, dar și din cauza apariției unor întârzieri în livrarea tichetelor pentru populație.
În luna septembrie 2021, Ministerul Sănătății a stabilit metodologia de acordare a alocației de hrană sub forma tichetelor de masă, persoanelor care se vaccinează cu schema completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2. Conform acesteia, persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă beneficiază de o alocație de hrană în valoare de 100 lei, sub forma a cinci tichete de masă.
În luna octombrie 2021, Cseke Attila a aprobat suplimentarea fondurilor pentru achiziția tichetelor de masă cu suma de 13, 8 milioane de lei.